1 mai 2024, 17:13

Tunurile ucrainene trag cu muniție românească? (VIDEO)

O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată că soldații ucraineni au primit obuze fabricate în România de Romarm în anul 2022. Filmarea apare în contextul în care autoritățile de la București refuză să precizeze ce muniție și armament au trimis până acum Ucrainei.

Informația a fost dată publicității pe contul de Twiter Ukraine Weapons Tracker.

Cei de la UWT notează că obuzul este încărcat într-un obuzier autopropulsat 2S1 Gvozdika cu o turelă de 122 de milimetri, vehicul de luptă ce a intrat în dotarea forțelor armate sovietice în anul 1972.

Neclarități

Autoritățile de la București au refuzat să precizeze până acum ce muniție și armament au trimis Ucrainei.

Într-o conferință de presă comună susținută la București pe 22 aprilie alături de Bogdan Aurescu, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a evitat să răspundă fără echivoc dacă România a trimis Kievului muniție și armament, precizând că Ucraina a distribuit o listă cu necesitățile sale militare tuturor statelor membre NATO și din UE „iar fiecare țară decide”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol