27 aprilie 2024, 23:07

Turcia este de acord cu aderarea Suediei la NATO. Nu mai pune condiții

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, anunță că președintele turc Recep Tayyip Erdogan este de acord să înainteze Parlamentului cererea de aderare a Suediei la NATO.  Anterior, președintele turc condiționase votul pentru aderare de acceptarea Turciei în Uniunea Europeană.

Sunt bucuros să anunț că președintele Erdogan a fost de acord să transmită cât mai curând posibil protocolul de aderare la NATO al Suediei către Marea Adunare Națională și să lucreze îndeaproape cu aceasta pentru a asigura ratificarea”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă.

Anunțul a fost făcut în urma unor discuții pe care Stoltenberg le-a avut cu Erdogan şi cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson, în ziua dinaintea summitului de la Vilnius.

Suedia a depus cererea de aderare la NATO în același timp cu Finlanda, care a devenit cel mai recent membru al Alianței. Suedia nu a reușit însă să adere până acum din cauza Turciei, deoarece Ankara susținea că nu au fost efectuate demersuri semnificative în privința expulzării persoanelor considerate teroriste, fiind vorba în special de cetățeni kurzi și de membri ai opoziției din Turcia, pe care Erdogan îi consideră responsabili de tentativa de lovitură de stat din 2016.

Inițial, Recep Tayyip Erdogan a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să se ocupe mai întâi de ratificarea aderării Turciei la Uniunea Europeană și abia apoi Parlamentul turc să se ratifice cererea de aderare a Suediei la NATO.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol