2 mai 2024, 10:43

Turismul, domeniul cel mai afectat de pandemie. Ce putem face?

Despre turism putem spune că a fost cel mai afectat domeniu de pandemie chiar și atunci când vorbim despre țara noastră. Este pentru prima dată când oamenii se simt cumva fără destinație, așa că acesta poate fi cel mai bun moment pentru a decoperii destinațiile din România.

Astăzi, poate mai mult decât până acum, este important să rămânem acasă. Este timpul să descoperim România frumoasă, să îi aflăm toate chipurile, poveștile și realitățile pe care până acum nu le-am conștientizat. Apoi este momentul să ne reconectăm cu țara în care trăim, să învățăm poate să o apreciem mai mult, să îi vedem frumusețea, să investim în ea, după toată perioada în care am suferit împreună cu ea. Și mai ales pentru că România are din ce în ce mai multe lucruri de oferit: destinații unice, cultură, istorie, tradiție și oameni”, a precizat Alexandra Marcu (jurnalist pasionat de călătorii) pentru cei de la wall-street.ro.

Actorii din domeniul turismului rămân printre cei mai afectați de toate restricțiile impuse de către autorități. Mai exact micile afaceri locale și destinațiile de tip tradițional, dar și mai toate inițiativele pentru promovarea turismului din România a au avut de suferit.

Acestea fiind spune, pare că este de datoria noastră ca planurile viitoare de vacanță să se îndrepte către destinații din România. Acest lucru ar duce încet, încet la o redresare a celor care și-au dedicat viața promovărilor valorilor românești.

Așadar, pare tot mai normal ca în perioada următoare să susținem turismul românesc prin promovarea locațiilor tradiționale, plimbările prin țară, dar și prin achiziționarea de servicii și implicit de produse locale.

Chiar dacă mai toate restricțiile cauzate de coronavirus încetează treptat, putem considera că deplasările, zborurile sau călătoriile în afara granițelor rămân totuși sub semnul riscului. Practic, cel mai simplu și sigur mod pentru petrecerea zilelor libere sau a vacanțelor rămâne pe teritoriul României.

Sursă foto: eccromania.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol