2 mai 2024, 20:47

Turneul internațional de tenis ATP 250 revine la București în perioada 15 – 21 aprilie 2024

Turneul internațional de tenis ATP 250, dotat cu premii totale în valoare de 600.000 de euro, organizat de Fundația Țiriac, se va desfășura în perioada 15 – 21 aprilie 2024, la București.

Câștigătorul turneului de tenis ATP 250 va primi 250 de puncte ATP, competiția atrăgând astfel un tablou de jucători de top din întreaga lume.

Ultima ediție a acestui prestigios turneu a avut loc în anul 2016, la Arenele BNR, și a fost câștigată la simplu de Fernando Verdasco, iar la dublu de perechea formată din jucătorii români Horia Tecău și Florin Mergea.

ATP 250

Turneul ATP 250 a fost cel mai longeviv eveniment sportiv din România, desfășurat în 21 de ediții consecutive, biletele pentru ultimele patru ediții fiind vândute în totalitate. Ediția din 2016 a turneului de la București a fost transmisă de televiziunile internaționale în 96 de țări, subliniind importanța și popularitatea unui eveniment de o asemenea anvergură, care a avut loc în țara noastră.

” Am făcut eforturi uriașe pentru a readuce această competiție la București și a le oferi o șansă în plus tinerilor sportivi români să performeze în competiții de talie internațională. Ne bazăm pe reușita de excepție care s-a dovedit a fi competiția WTA 125 desfășurată la Centrul Național de Tenis, anul curent, și am încredere că turneul ATP 250 de anul viitor va fi un adevărat succes sub coordonarea aceleiași echipe”, a spus Ion Țiriac.

Turneul ATP 250 de la București, din aprilie 2024, reprezintă o oportunitate minunată pentru iubitorii tenisului să se bucure de un spectacol sportiv de înaltă calitate și să încurajeze jucătorii români și internaționali în cadrul acestei competiții importante.

Cu premii atractive și un palmares impresionant, turneul ATP 250 este un eveniment sportiv de top care aduce în România cei mai talentați jucători de tenis din lume, contribuind astfel la susținerea și dezvoltarea tenisului în țara noastră.

Alte turnee

Turneul ATP 250 va deschide seria celorlalte turnee ITF organizate în 2024 de către Fundația Țiriac, ca parte din circuitul de turnee Romanian Tennis Series. Acest circuit include și turneul internațional WTA Țiriac Foundation Trophy, precum și un turneu Challenger de tip ATP, care va avea loc la Brașov.

Seria de turnee din acest an se încheie săptămâna aceasta, la Arad, în incinta Bazei „CS UTA”, unde în perioada 24 septembrie – 30 septembrie se desfășoară ultimul turneu ITF din seria de 6 turnee organizate anul acesta, în parteneriat cu Federația Română de Tenis.

Aceasta este prima ediție a Trofeului „Ion Țiriac” de la Arad, un turneu masculin din Circuitul ITF, cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Pe tabloul principal al turneului de la Arad sunt prezenți tenismeni din 17 țări și 13 jucători români. Favoritul principal este Filip Jianu (22 de ani – locul 341 ATP), cu șase titluri ITF în palmares, ultimul   obținut în acest sezon la Larnaca (Cipru).

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol