29 martie 2024, 12:16

UCRAINA. Aplicație pentru căutarea copiilor dispăruți

Copiii ucraineni, dispăruți sau răpiți în timpul războiului, sunt căutați cu ajutorul unei aplicații lansate de autorități, relatează Reuters.

Ucrainenii au lansat o aplicație pentru a ajuta la găsirea celor 19.000 de copii despre care se crede că au fost deportați în Rusia.

Programul a fost dezvoltat împreună cu compania americană de tehnologie Find My Parent și își propune să conecteze membrii familiilor separate de conflict.

„Dacă vom găsi chiar și un copil într-un astfel de mod sau vom reuni o familie, va fi deja o victorie, una mică. Cu fiecare pas vom putea să ne aducem copiii acasă”, a declarat șeful adjunct al poliției ucrainene, Oleksander Fatsevych, potrivit Mediafax.ro.

Poliția va fi implicată în program și va verifica și confirma profilurile persoanelor din aplicație. Fatsevych a explicat că astfel polițiștii vor colecta date de la persoane din Rusia, din Belarus sau din teritoriile ocupate care doresc să ajute copiii ucraineni.

Rușii neagă răpirea copiilor, dar vorbesc despre un program umanitar prin care mută copii în Rusia din zonele ocupate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol