4 martie 2024, 19:27

Ucraina are în prezent cel mai mare teren minat din lume

Războiul purtat de Rusia în Ucraina a creat un vast teren minat de 250.000 km2 din teritoriul ţării, potrivit prim-ministrului ucrainean Denis Şmîhal, transmite dpa, citată de Agerpres.

”În prezent este cel mai mare câmp minat din toată lumea”, a afirmat Şmîhal într-un interviu pentru agenţia sud-coreeană Yonhap, publicat duminică.

Potrivit lui Şmîhal, terenul minat este echivalent cu peste 40% din suprafaţa totală a Ucrainei.

”Acest lucru nu doar le îngreunează oamenilor călătoriile, dar cauzează de asemenea perturbări majore în agricultură, care este una din principalele noastre ramuri economice”, 
a spus el.

”Rusia ţinteşte infrastructura în zone dens populate”, a adăugat premierul ucrainean pentru Yonhap.

În plus, instalaţii industriale precum uzine chimice, oţelării şi infrastructura de transport au fost de asemenea printre ţintele atacurilor ruse.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol