21 aprilie 2021, 22:49

UE anunță noi investiții în transporturi. Ce proiecte din România vor primi finanțare

În urma pandemiei de coronavirus, Comisia Europeană a stabilit un plan de redresare economică în toate statele memebre. Unul dintre principalele obiective ale proiectului are în vedere investiții de peste 2,2 miliarde de euro, în 140 de proiecte-cheie din zona trasnporturilor. Pe lista țărilor care vor primi finanțare se află și România, care va primi bani pentru modernizarea mai multor linii de cale ferată, anunță Digi24. 

Banii distribuiți de Comisia Europeană contribuie astfel la construirea unor legături de transport pe întreg continentul, care lipsesc în momentul de față. Totodată, aceștia vor ajuta și la crearea unui transport sustenabil, la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea anumitor regiuni, informează un comunicat de presă al Comisiei.

România va primi investiții pentru modernizarea mai multor linii de cale ferată, printre care și linia de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă (lucrări), modernizarea liniei de cale ferată Apahida – Suceava (studiu de fezabilitate), modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti – Craiova (studiu de fezabilitate) şi modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca (studiu de fezabilitate).

Contribuţia UE în cuantum de 2,2 miliarde euro la această infrastructură de transport esenţială va contribui la impulsionarea redresării; ne aşteptăm ca această contribuţie să genereze investiţii în valoare de 5 miliarde euro. Investim în diferite tipuri de proiecte, cum ar fi transportul pe căi navigabile interioare, conexiunile multimodale, combustibilii alternativi sau infrastructura feroviară de mari dimensiuni”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, scrie Agerpres.

Sursă Foto: .gonext.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.