19 aprilie 2024, 23:54

UE închide spațiul aerian avioanelor din Belarus. Culmea tupeului, Lukașenko dă vina pe Hamas

UE a decis luni seară să-și închidă spațiul aerian pentru aeronavele din Belarus, pentru a sancționa regimul lui Aleksandr Lukașenko acuzat că a redirecționat un avion de linie european pentru a aresta un disident.

Cele 27 de state membre, întrunite în cadrul summitului de la Bruxelles, au cerut, de asemenea, companiilor aeriene să evite survolarea Belarusului și au cerut „eliberarea imediată” a oponentului Roman Protasevici și a însoțitorului său, conform concluziilor summitului, anuntă Reuters.

De asemenea, Președinția ucraineană a ordonat luni încetarea legăturilor aeriene directe cu Belarus și survolarea teritoriului acestei țări din sau către Ucraina, a doua zi după interceptarea de către Belarus a unui avion de linie și arestarea jurnalistului Roman Protasevici.

Într-o măsură similară, și guvernul britanic le-a spus tuturor avioanelor din Marea Britanie să înceteze să mai zboare peste Belarus și l-a convocat pe ambasadorul țării. Totodată, Marea Britanie a spus că este dificil să creadă că Rusia nu a fost implicată în deturnarea avionului, dar a subliniat că nu există dovezi clare deocamadată privind implicarea Moscovei.

Lukașenko dă vina pe Hamas

Autoritățile belaruse au venit luni cu explicația că avionul Ryanair, deturnat cu o zi înainte pe aeroportul din Minsk, a fost amenințat de organizația palestiniană Hamas.

Reacția Hamas nu s-a lăsat așteptată.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum, a negat orice legătură cu falsa amenințare cu bombă.

Grupul „nu are nimic de-a face cu acest lucru ”, a spus Barhoum. ”Nu recurgem la aceste metode, care ar putea fi acțiunea unor terți suspecți care urmăresc să demonizeze Hamas și să împiedice starea de simpatie mondială față de poporul nostru palestinian și rezistența legitimă a acestuia „, a spus purtătorul de cuvânt al Hamas.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol