20 aprilie 2024, 15:32

UE propune în premieră mondială introducerea unui permis de conducere digital pentru statele membre

Comisia Europeană a prezentat la 1 martie propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, ceea ce ar reprezenta o premieră mondială, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier. Anul trecut, peste 20.000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, bicicliști și utilizatori de scutere și motociclete.

Noile norme vor îmbunătăți siguranța pentru toți participanții la trafic și vor ajuta UE să își realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero și pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete și vehicule cu două roți, precum și de pietoni.

Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experiență prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăța să conducă și vor putea obține un permis de conducere.

Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani și să lucreze ca șoferi profesioniști de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto.

„Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani”, afirmă comunicatul remis presei de comisia condusă de Ursula von der Leyen.

O altă inovație vizează îmbunătățirii aptitudinilor din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajaţi să îşi actualizeze aptitudinile şi cunoştinţele de conducere pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice.

Cum va funcționa certificatul de conducere digital propus de UE

Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială.

Potrivit Comisie Europene, înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeaşi ordine de idei, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.

Normele de testare actualizate vor ţine seama de tranziţia către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoştinţele şi competenţele legate de sistemele avansate de asistenţă la conducere şi de alte tehnologii automatizate.

Şoferii începători vor fi, de asemenea, informaţi cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză.

În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcţionează pe bază de baterii pot fi mai grele.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol