30 aprilie 2024, 14:54

Uite mitingul, nu e mitingul. Federația Românilor de Pretutindeni cere anularea autorizației

Primăria Capitalei transmite că a fost anunțată de către Federația Românilor de Pretutindeni că nu nu va mai organiza mitingul din 10 august, pe motiv că organizatorul protestului de vineri vrea să inducă ideea că a primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza acest eveniment, în condiţiile în care el a fost autorizat după întâlnirea pe care primarul Gabriela Firea a avut-o cu autorităţile competente.

Prin urmare, Emanuel Cioacă, președintele Federației, nu își mai asumă calitatea de organizator al protestului, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăriei, însă la fi prezent în Piața Victoriei.

„Primăria Municipiului Bucureşti a înregistrat, în data de 1 august 2018, o adresă transmisă prin e-mail, prin care Federaţia Românilor de Pretutindeni informează că renunţă la organizarea mitingului din data de 10 august, din Piaţa Victoriei. Prin această scrisoare, Federaţia ignoră cu bună-ştiinţă faptul că protestul a fost autorizat, aşa cum s-a comunicat public, şi încearcă să inducă ideea că a primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza aceasta manifestaţie. (…) Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat organizarea mitingului, găsind soluţia pentru siguranţa participanţilor: întrucât cererea viza organizarea unui miting cu 1.000.000 de participanţi în Piaţa Victoriei, un spaţiu insuficient pentru un număr atât de mare de oameni, aprobarea a survenit numai după ce, în colaborare cu instituţiile de resort, a fost stabilită extinderea spaţiului destinat adunării publice în cauză”, au precizat reprezentanţii Primăriei Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Sursa: news.ro

Emanuel Cioacă a fost invitat la o întâlnire prin care să fie stabilite detaliile mitingului, însă a transmis că nu poate ajunge, deoarece nu este în țară.

„Organizatorul a transmis, la acea dată, că nu poate lua parte la această şedinţă de lucru din cauza imposibilităţii de a reveni în ţară. Decizia Comisiei a fost de a autoriza mitingul, cu condiţia ca zona anunţată iniţial să fie extinsă şi cu arterele adiacente. După întrunire, când i s-au comunicat rezultatele întrevederii, organizatorul a anunţat telefonic că va veni în data de 10 august sa ridice protocolul aprobat. Reamintim faptul că, potrivit Legii 60/1991, organizatorul unei adunări publice are obligaţia să ia legătura, cu câteva zile înaintea evenimentului, cu Poliţia Capitalei, Brigada Rutieră, Poliţia Locală a Municipiului, Jandarmeria, IGSU, Serviciul de Ambulanţă, pentru a stabili concret, împreună cu autorităţile, detaliile tehnice legate de organizarea mitingului, în deplină siguranţă pentru participanţi, cât şi pentru bucureştenii care se vor afla în acel perimetru sau în zonele adiacente, ceea ce nu s-a întâmplat până în momentul de faţă”, a spus PMB.

 

La Antena 3, președintele Federației Românilor de Pretutindeni a declarat că renunță la miting, deoarece nu a semnat niciun protocol cu PMB: „De ce nu m-au anunţat înainte cu o lună, ca să mă organizez în două săptămâni, să-mi iau bilet, să vin la Primărie? Între timp am cerut să mi-l transmită pe mail să-l citesc şi să-l transmit dacă este cazul. E foarte bine că doamna Firea a autorizat acest miting, dar noi, ca organizaţie nu putem să ne asumăm acest miting, pentru că nu am semnat niciun protocol cu Primăria Capitalei. Nu este vina noastră. Am vrut de la început să organizăm acest miting, pur şi simplu nu a fost o bună colaborare între Primăria Capitalei şi Federaţia şi s-a ajuns la această discuţie. (…) E posibil să vină persoane care să boicoteze. Am primit cererea online, am primit răspuns online, deci se putea trimite protocolul tot online. Nu înţeleg unde a fost problema. Cred că cineva a dorit acest lucru”.

Primăria Capitalei a aprobat în 23 iulie organizarea protestului românilor din diaspora din 10 august, după ce iniţial nu a primit aviz, informează news.ro.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol