Un bărbat a deschis focul pe Aeroportul Chișinău, pe motiv că nu i s-a permis intrarea în țară. Ministerul de Interne anunță că sunt cel puțin două victime.
Luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER au reușit să anihileze agresorul.
În acest moment pericolul a fost înlăturat. Agresorul a fost rănit și primește îngrijiri medicale, potrivit tv8.md.
Potrivit presei locale, în jurul orei 17:00 s-au auzit împușcături, iar potrivit primelor informații, și un polițist de frontieră ar fi fost rănit. Atacatorul s-ar fi baricadat în interiorul clădirii, dar autoritățile au evacuat personalul care lucrează în incinta aeroportului. Toate zborurile de pe aeroport au fost sistate.
Nu este clar dacă atacatorul a folosit propriul pistol sau a smuls arma unui polițist de frontieră. Dacă acesta a venit cu un zbor comercial, ar fi trebuit ca pistolul să fie depistat la controlul de securitate.
Ministerul moldovean al Internelor a confirmat că atacatorul a fost prins și că două persoane au fost ucise.
“Cu regret informăm publicul că există două victime ale agresorului. Acestea și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la datorie. Autoritățile restabilesc situația în zonă. Agresorul va fi tras la răspundere de instituțiile de aplicare a legii care au deschis dosar de cercetare penală pe această cauză. Cercetarea este deja declanșată de către Procuratura Generală. Activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte. Pe timpul intervenției autoritățile au avut grijă să protejeze civilii care se aflau în zona de pericol. Conducerea țării a fost informată de urgență în legătură cu situația respectivă“.
UPDATE
Potrivit prim-ministrului Republicii Moldova Dorin Recean, atacatorul este din Tadjikistan, fostă republică a URSS. “Unui cetățean din Tadjikistan de 43 de ani i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate. În timpul însoțirii sale către zona sterilă pentru a fi returnat, acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră. O altă persoană – pasager – a fost rănită și se află în îngrijirea medicilor“, a transmis premierul.
Maia Sandu a reacționat după incidentul de la Aeroportul din Chișinău, precizând că “Instituțiile statului sunt în alertă sporită, poliția și organele de forță sunt mobilizate pe tot teritoriul Republicii Moldova“.
De asemenea, a detaliat că cele două persoane ucise în urma atacului sunt un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol