20 aprilie 2024, 13:34

Un liceu din Târgoviște, premiat alături de 14 școli europene

Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște a fost premiat la competiția europeană Școala Antreprenorială a anului 2017, alături de alte 14 instituții de învățământ din țări membre UE. Ceremonia de premiere a avut loc pe data de 16 noiembrie 2017, la Tallinn, și a reprezentat punctul culminant al unei conferințe organizate de Clusterul pentru Inovare și Educație Antreprenorială (ICEE), finanțată de Ministerul Educației din Estonia – actuala deținătoare a președinției Consiliului UE.

Sursă imagine: franchiseindia.com

În ultimii trei ani au fost premiate școli pentru succesul înregistrat în activitățile de promovare a educației antreprenoriale, fiind o inițiativă a JA Europe. Printre câștigătorii ediției 2017 se numără directori și profesori de școli din 15 țări europene.

„Al treilea an consecutiv, o școală din Romania obține titlul Școala Antreprenorială a Anului. Acum, în 2017, obținerea titlului de către Colegiul Economic Ion Ghica din Târgoviște, nu reflectă doar dedicarea și eforturile conducerii și profesorilor acestui colegiu despre care știm că obține rezultate deosebite și în alte domenii, ci și schimbările de abordare pe care multe școli din Romania le-au făcut în ultimii ani. Astfel, din ce în ce mai mulți elevi beneficiază de programe de educație antreprenorială, formarea continuă a profesorilor în acest domeniu este încurajată și sprijinita, iar școlile au o relație din ce în ce mai strânsă cu comunitatea de afaceri”, a declarat Marinica Stoian – Inspector General la Ministerul Educaţiei Naţionale, citată de Jaromania.org.

Sursă imagine: success.com

Pentru a fi premiate, instituțiile de învățământ au fost analizate din punct de vedere al strategiei pentru educație antreprenorială, eficacității alocării resurselor, existenței unor sesiuni de formare pentru profesori, gradului de implicare a comunității locale de afaceri și relevanței proiectelor pentru susținerea schimbului de bune practici.

Am primit un premiu care ne onorează, deși, trebuie să spun asta, a fi premiat nu a fost niciodată pentru noi un scop în sine. Tot ceea ce facem în Colegiul Economic este urmarea unei adolescentine curiozități, de a căuta noi metode, noi direcții de acțiune. Suntem, incurabil atinși de dorința de a construi în jurul nostru un ecosistem antreprenorial, suntem „teacher-prenori”. Și, cel mai adesea, la capătul acestui demers, de multe ori anevoios, presărat cu încercări și erori, vine și recompensa. Recompensa de a vedea pe chipul oamenilor din jurul tău o mare bucurie”,  a transmis Carmen Rădulescu – Director Adjunct la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, citată de aceeași sursă.

Performanțele pe care școlile le înregistrează sunt uluitoare. De exemplu, școala câștigătoare din Lituania se mândrește cu cifre cu adevărat impresionante: majoritatea profesorilor și 37% dintre elevi (de patru ori mai mulți decât media europeană) sunt angajați activ în studiul antreprenoriatului. O școală din Estonia a reușit să implice nu mai puțin de 10 reprezentanți ai mediului de afaceri în proiectele sale educaționale. Un liceu din Helsinki oferă 14 cursuri de antreprenoriat, iar o școală din Germania colaborează cu cele mai bune universități de afaceri pentru a le putea oferi elevilor săi șansa de a obține o diplomă internațională.

Cele 15 școli câștigătoare sunt:

BELGIA Virgo+, Vilvoorde
BULGARIA Georgi Benkovski Secondary School, Pazardzhik
DANEMARCA Sct Hans Skole, Odense
ELVEȚIA Alte Kantonsschule, Aarau
ESTONIA Tallinn School 21, Tallinn
FINLANDA Etu-Töölö Upper Secondary School, Helsinki
GERMANIA Berufsbildende Schule (BBS), Bad Kreuznach
ITALIA Liceo Statale „Quinto Orazio Flacco“, Portici
LETONIA PIKC Liepājas Valsts tehnikums, Liepāja
LITUANIA Daugų Vlado Mirono gymnasium, Daugai
MAREA BRITANIE North Chadderton School, Oldham
PORTUGALIA Escola de Comércio de Lisboa, Lisbon
ROMÂNIA Colegiul Economic Ion Ghica, Târgoviște
RUSIA Lobachevsky Lyceum KFU, Kazan
SLOVACIA Stredná odborná škola, Námestovo

[Sursă imagine cover: jaromania.org]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol