Un medicament experimental lansat de o companie farmaceutică americană a dat rezultate în cazul pacienților cu Alzheimer.
Donanemab, medicamentul experimental al companiei Eli Lilly, a încetinit cu 60% progresia bolii Alzheimer pentru pacienții aflați în stadiile incipiente ale bolii, potrivit datelor din studiile prezentate la o întâlnire medicală
Potrivit studiilor, medicamentul a dus la o încetinire cu 60% a evoluției Alzheimer la pacienții aflați în prima fază a bolii.
În cazul pacienților mai în vârstă și în stadii mai avansate ale bolii, efectele medicamentului au fost mai slabe, susțin specialiștii americani.
Analiza completă a arătat că rezultatele au fost mai puțin robuste pentru pacienții mai în vârstă, cu un stadiu avansat al bolii, precum și pentru cei cu niveluri mai ridicate ale proteinei beta-amiloid care a fost legată de progresia bolii Alzheimer.
De asemenea, medicamentul a dat rezultate la 40% dintre pacienții care au o predispoziție generică de a dezvolta Alzheimer.
Descoperirile subliniază că „detectarea și diagnosticarea mai devreme pot schimba cu adevărat traiectoria acestei boli”, a spus Anne White, președinte în neuroștiințe la Lilly.
Care sunt reacțiile adverse la donanemab
Studiul a arătat că umflarea creierului, un efect secundar cunoscut al unor medicamente precum donanemab, a apărut la peste 40% dintre pacienții cu predispoziție genetică de a dezvolta Alzheimer.
Compania raportase anterior că 24% din totalul persoanelor din grupul de tratament cu donanemab a dezvoltat această reacție. Sângerarea cerebrală a apărut la 31% la grupul care a primit donanemab și aproximativ la 14% din grupul placebo.
Decesele a trei pacienți din studiu au fost legate de tratament, au raportat cercetătorii.
„Aceste reacții adverse nu ar trebui tratate superficial”, dar majoritatea cazurilor au fost gestionate prin monitorizarea cu imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) sau prin oprirea medicamentului, a spus dr. Liana Apostolova, profesor în cercetarea bolii Alzheimer la Indiana University School of Medicine, care investighează studiul.
Este posibil ca medicii să folosească „un screening de siguranță IRM foarte strict în timp ce tratăm acești pacienți”, a spus ea.
Donanemab, precum și Leqembi de la Biogen, aprobat recent, este un anticorp intravenos conceput pentru a elimina depozitele unei proteine numite beta amiloid din creierul pacienților cu Alzheimer.
Lilly a spus că efectul tratamentului cu donanemab a continuat chiar și pentru participanții cărora li s-a scos medicamentul după ce nivelurile lor de depozite de amiloid au scăzut semnificativ.
„La sfârșitul studiului, pacientul mediu fusese scos de pe medicament timp de șapte luni și totuși acesta a continuat să beneficieze” de efectul acestuia, a spus White.
Ea a spus că descoperirile susțin ideea că donanemabul poate fi oprit odată ce amiloidul este eliminat din creier.
Lecanemab, medicamentul care are deja autorizarea FDA, costă în jur de 27.500 de dolari în SUA. Nu este clar cât ar putea costa donanemab şi cât timp ar putea dura până la obţinerea aprobării în Marea Britanie, dar experţii în Alzheimer au declarat că existenţa a două medicamente ar ajuta la promovarea concurenţei la nivel de preţ, notează BBC.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol