8 iunie 2022, 16:28

”Un mic Pompei”, descoperit sub un fost cinematograf, la Verona

Resturi prăbușite din tavane, o piesă de mobilier din lemn carbonizat în interiorul unui spațiu care a păstrat intacte, în ciuda distrugerii, culorile pereților cu fresce, au fost descoperite în timpul săpăturilor din subsolul fostului cinematograf Astra, în centrul istoric al orașului Verona. Obiectivul se află pe Strada Oberdan, care leagă Poarta Borsari de Piața Bra.

După 15 ani de la primele investigații, s-au reluat săpăturile. Subteranul Veronei romane a oferit, astfel, o descoperire incredibilă.

S-ar părea că rămășițele au rămas intacte datorită aceleiași cauze care a dus la sfârșitul localului: un incendiu. Potrivit arheologilor, de fapt, flăcările ar fi pus capăt frecventării complexului, care astăzi revine la lumină, strălucind cu culorile sale cele mai vii. Elemente care, ele singure, amintesc de un„Pompei în miniatură”.

Vestea a fost dată de Superintendența de Arheologie și Arte Plastice din Verona, scrie ilrestodelcarlino.it.

În cadrul vastului proiect de renovare și reamenajare a fostului cinematograf Astra, inițiat de noii proprietari, s-au găsit, de asemenea, sisteme de încălzire atât prin pardoseală, cât și prin perete, care datează din epoca romană imperială, precum și pardoseli în ciment decorate cu dale și cruste, îmbrăcate în diverse materiale.

Sursa foto: ilrestodelcarlino.it

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol