25 aprilie 2024, 4:04

Un miliard de doze de vaccinuri administrate peste tot în lume. Situația la zi

Peste un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID au fost administrate în întreaga lume, la mai puțin de cinci luni de la începerea primelor campanii de vaccinare în masă în decembrie.

Mai precis 143 de zile, dacă luăm în considerare ce scriu cei de la Bloomberg.

Cel puțin 1.002.938.540 de doze au fost injectate în 207 de țări sau teritorii, conform acestei evaluări făcute din surse oficiale.

Mai mult de jumătate din total (58%) a fost administrate în trei țări: Statele Unite (225,6 milioane), China (216,1 milioane) și India (138,4 milioane).

Dar, în ceea ce privește populația sa, Israel este lider, aproape șase din zece israelieni fiind deja complet vaccinați.

În țări precum Regatul Unit, 49% din populație a primit cel puțin o doză. În Emiratele Arabe Unite peste 51%, Statele Unite (42%), Chile (41%), Bahrain (38%) sau Uruguay ( 32%).

În timp ce pragul de 500 de milioane de doze a fost atins după patru luni, pe 25 martie, a fost nevoie de mai puțin de o lună pentru a dubla cantitatea.

Vaccinarea rămâne un privilegiu al țărilor cu venituri ridicate. Majoritatea țărilor sărace au început acum să vaccineze, în principal datorită mecanismului Covax. Țările cu venituri mici se mulțumesc pentru moment cu 0,2% din doze.

Un miliard de doze de vaccinuri. Ce țări NU vaccinează?

Douăsprezece țări nu vaccinează încă: șapte în Africa (Tanzania, Madagascar, Burkina Faso, Ciad, Burundi, Republica Centrafricană, Eritreea). Trei în Oceania (Vanuatu, Samoa, Kiribati). Una în Asia (Coreea de Nord) și una în Caraibe (Haiti).

În ciuda controverselor la care a fost supus, vaccinul AstraZeneca / Oxford este cel mai răspândit din lume, deoarece este administrat în trei sferturi din țările și teritoriile care vaccinează (cel puțin 156 din 207, reprezentând 75%) .

Situația în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană, 128 de milioane de doze au fost administrate la 21% din populație.

Cu mult în spatele Maltei (47%) și Ungariei (37%), cele mai populate țări din UE se învârt în jurul mediei europene: Franța (20,5%), Germania (22,6%), Italia (19,9%) și Spania (22,3%), scrie Hotnews.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol