27 septembrie 2021, 6:02

Un nou brand ar putea să apară pe piață: mierea de Bucureşti

Marian Pătrașcu, președintele filialei din București-Ilfov a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), este de părere că albinele pot trăi bine și în Capitală, ba chiar ar putea fi chiar un brand.

Bucureştiul a avut întotdeauna apicultori şi nu puţini. Statisticile arată că în anii ’80 erau în jur de 4.800 de apicultori arondaţi la filiala Municipiului Bucureşti, cu stupinile înregistrate la primărie. Şi nu exagerez, aceşti 4.800 sunt înregistraţi în anuarelele asociaţiei, ori în acest moment numărul este cu totul altul. Acum credem că ar fi timpul să fie luată în serios acea Hotărâre de Consiliu General, unde albina este încadrată că face murdărie. Asociaţia noastră a fost solicitată să recupereze roiurile de albine, pentru că ele au existat întotdeauna şi în mediul urban şi noi o facem mai organizat în ultimii ani cu Patrula Apicolă Urbană. Noi am avut aproximativ 100 de intervenţii în fiecare an şi cu siguranţă acestea reprezintă cam 10% -20% din cele reale. Albina de fapt nu ştie de această Hotărâre de Consiliu şi trăieşte foarte bine în Bucureşti”, a spus Marian Pătraşcu, potrivit g4media.ro.

Importanța albinelor este înteleasă și de bucureșteni. Marian Pătrașcu amintește că în cadrul asociației se pot face şi cursuri profesionale de apicultură pentru adulţi, iar în ultima serie organizată au absolvit trei copii, de 15, 16 şi 17 ani.

Acesta mai spune că mierea albinelor din Bucureşti are un gust deosebit şi diferit faţă de restul mierii.

Ceea ce am observat la ridicarea acestor roiuri – când ne cheamă unii cetăţeni care spun că albinele sunt agresive – constatăm că în unele cazuri albinele sunt acolo poate de zece ani, şi asta se vede după culoarea fagurilor, după mărime. Ca şi familii pierdute, am avut surpriza să constat că instinctul de acumulare este mai puternic decât instinctul de dezvoltare, şi albinele au murit pentru că spaţiul era prea mic, au îndestulat cu miere şi nu au mai avut unde să îşi dezvolte familia. Deci potenţialul urban este extraordinar. Este iarăşi o resursă pe care noi o pierdem deşi ar putea fi chiar un brand mierea de Bucureşti şi nu exagerez. În momentul în care gustăm din acei faguri, mierea este deosebită, şi este păcat că vorbim doar de mierea de salcâm, polifloră sau de floarea soarelui când aici potenţialul este uriaş”, a subliniat Pătraşcu.

Comisia Europeană recomandă efectuarea albinăritului în toate marile oraşe, iar acest lucru se întâmplă şi în Paris, Zurich, Berna sau Viena.

sursa foto: bodygeek.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.