18 aprilie 2024, 5:38

Un nou festival: IntenCity. La Craiova vin East 17, Nana, Ricchi e Poveri, Thomas Anders and the Modern Talking Band, Zucchero

Un nou festival pe harta muzicală a țării. IntenCity va avea loc la Craiova, timp de trei zile.

Între 26 și 28 august, Complexul Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) va găzdui unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, incluzând astfel Craiova în circuitul festivalier de neratat.

Evenimentul se adresează publicului român și străin, care dorește să își creeze amintiri memorabile împreună cu prietenii, participând la concerte live și DJ seturi ale unor artiști internaționali consacrați.

Fiecare seară de festival aduce cu sine un specific muzical diferit, de la muzicile anilor ‘80 și ‘90, la ritmuri latino și noi arhitecturi ale sunetelor electronice moderne.

Opera Română Craiova, organizatorul evenimentului, și-a propus să dedice acest concept unei varietăți de genuri și influențe muzicale, iar zona adiacentă Complexului Sportiv Craiova va fi însuflețită de evenimente și activități menite să animeze participații la festival, pe parcursul ultimului weekend al verii anului 2022.

Primii artiști confirmați

Primii artiști anunțați pe scena festivalului IntenCity sunt: C-Block, Clean Bandit, East 17, JasonDerulo, MahmutOrhan, Nana, NattiNatasha, Ricchi e Poveri, Thomas Anders and the Modern Talking Band, Zucchero.

 În perioada următoare, line-up-ul festivalului va fi completat de alte nume mari, mult așteptate în România.

Abonamentele pentru festivalul IntenCity  pot fi achiziționate din rețeaua Bilete.ro şi online de pe www.bilete.ro, cu 50% reducere, până pe 4 iulie, în limita a 10.000 de abonamente. Informații despre toate tipurile de abonamente disponibile, pe www.bilete.ro

Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.

 

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol