1 mai 2024, 16:40

Un nou serial celebru la Kanal D2 începe în această seară: “Sisi”

 În această seară, de la ora 22:00, la Kanal D2, telespectatorii pot urmări premiera serialului “Sisi”, o producție impresionantă despre viața împărătesei care a rămas în memoria colectivă drept primul superstar al Europei.

Serialul va fi difuzat în fiecare joi, seară, pe tronsonul Club 22, special dedicat producțiilor despre fenomene sociale sau personaje care au schimbat existențe și chiar destinele unor națiuni. Tot pe tronsonul Club 22, privitorii se vor putea delecta cu serialul “Familia Borgia”, în fiecare luni și marți, de la 22:00, și cu “Gomora”, în fiecare miercuri, de la 22:00.

Celebra Împărăteasă a Austriei

“Sisi” redă povestea de viaţă a emblematicei împărătese Elisabeta a Austriei, o istorie romanţată, plină de exuberanţă, strălucire, dar şi de intrigi.

Telespectatorii se vor ataşa de adolescenta Sisi (interpretată de Dominique Devenport), o fată fără griji care se îndrăgosteşte de împăratul Austriei, Franz Joseph (Jannik Schümann). Parcursul ei va fi unul spectaculos şi această tânără îşi va lăsă amprenta în istorie. Sisi înțelege rapid că dragostea vine cu un preț. Adolescenta este capabilă să învețe rapid și, în acest proces, se transformă într-o femeie curajoasă și carismatică.

Producţia abordează cu măiestrie teme universale şi atemporale precum libertatea, iubirea, determinarea şi datoria, toate învăluite de maniera excentrică în care se trăia la înalta Curte a acelor vremuri.

Serialul a fost lansat în Germania, în 2021 și a încântat publicul din țări precum Spania, Mexic, SUA, Franța, Olanda, Belgia, Polonia, Austria, Brazia, Suedia, Australia, Egipt, Argentina și Canada.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol