8 decembrie 2024, 7:13

Un nou sezon „O pradă mortală”, la Discovery Channel vineri

Pentru prima oară în 25 de ani, căpitanii din „O pradă mortală” trebuie să caute o altă modalitate de a supraviețui, după ce pescuitul de king crab roșu a fost interzis în Marea Bering.

Premiera noului sezon „O pradă mortală” este vineri, 13 mai, la ora 21:00, la Discovery Channel.

De-a lungul ultimelor 17 sezoane, telespectatorii au urmărit legendarii căpitani din „O pradă mortală” navigând apele primejdioase și gestionând rivalitățile intense care s-au format între ei. Nimic nu i-a putut pregăti însă pe căpitani pentru pierderea oportunității de a pescui valoroșii king crab roșii.

Situație imposibilă

Pentru prima oară în 25 de ani, autoritățile din Alaska au interzis pescuitul acestor crabi, astfel încât căpitanii trebuie să caute alte soluții în Marea Bering, pentru ca afacerile lor să rămână profitabile.

Vor reuși să facă față provocării sau vor încheia sezonul cu mâinile goale?

De la ZERO

Majoritatea căpitanilor s-au reorientat către pescuirea unor noi specii marine, însă căpitanul Sig Hansen de pe F/V Northwestern a ales să riște enorm, călătorind până în mările Norvegiei în căutarea de king crab roșu. Sig trebuie să reînceapă totul de la zero, convertind un fost vas de pază a coastei într-unul de pescuit și învățând unde poate găsi king crab roșu în Marea Barents.

Pe lângă găsirea unei echipe de pescari pricepuți, acesta trebuie să se grăbească pentru a ajunge acasă, unde nepoata lui se va naște peste doar câteva săptămâni.

Fără king crab roșu, reorientarea spre king crab auriu este posibilă, însă problema este că aceștia trăiesc în zone de patru ori mai adânci, iar pescuirea lor este mult mai dificilă.

Două vase, F/V Time Bandit a căpitanului Johnathan Hillstrand și F/V Cornelia Marie a căpitanilor Josh Harrisși Casey McManus, încearcă să pescuiască acești crabi rari. Ei riscă însă să piardă bani odată cu această schimbare majoră, în cazul în care calculele lor dau greș.

Ce fac ceilalți?

Căpitanul Jake Anderson și al său F/V Saga încearcă să captureze cod negru, dar începe sezonul fără uneltele necesare pentru aceasta. Jake se orientează spre căpitanul Sean Dwyer și vasul F/V Elinore J pentru ajutor, dar Sean nu acceptă să-l ajute decât dacă Jake îi promite vasul său în caz de eșec. Echipa lui Jake va trebui să învețe să prindă cod negru, cu presiunea potențialei pierderi a F/V Saga. În acest timp, Sean decide să pescuiască crabi Dungeness – o specie mai puțin valoroasă, dar pentru care nu există limite în ce privește capturile. Sean va trebui să pescuiască suficient pentru a avea un profit.

Cel mai ciudat sezon

Discovery Channel prezintă cel mai neașteptat sezon de până acum din „O pradă mortală”. Începând cu13 mai, legendarii căpitani pot fi urmăriți în fiecare vineri la ora 21:00. Cine va avea succes și cine va încheia sezonul de pescuit cu mâinile goale?

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol