9 decembrie 2024, 4:52

Un olandez care se topea de dorul Greciei, din cauza pandemiei, și-a făcut un Santorini la el acasă

Ce poți face dacă nu te poți duce în Grecia în această vară, iar tu ești topit după Grecia? Ce faci, când pandemia de coronavirus îți încurcă socotelile? Poți să instalezi o piscină gonflabilă, să îți iei niște ghiduri de călătorie și un pahar cu uzo și să te instalezi lângă piscină, visând că ești în Grecia.

Dacă ești taman în Olanda, dar ai grădină, s-ar putea să te descurci. Pui creativitatea la treabă și te apropii de Grecia cât ai zice pește.

Cel puțin așa a făcut Fer Geerts din orașul olandez Bergen op Zoom, scrie Greek Reporter.

Santorini în miniatură

El și-a construit un model inspirat din insula greacă Santorini în propria grădină. Un Santorini în miniatură. Acum stă în grădină lângă macheta lui, cu un pahar de vin roșu în mână, și visează că merge pe străduțele insulei elene. Dacă închide ochii, își poate imagina un apus de soare idilic în Santorini, acel apus care a făcut ca insula să capete renume mondial.

Geerts, care are 67 de ani și merge în mod regulat în Grecia încă din anii 1980, spune că ar prefera să meargă în ”a doua sa patrie” și mâine, dacă ar putea, dar criza provocată de noul coronavirus îl împiedică.

”Nu putem risca să călătorim anul acesta. Din fericire, am o machetă pe care o pot instala afară. Cu un vin roșu și cu o umbrelă, obțin Grecia și aici”, a declarat el pentru site-ul olandez  omroepbrabant.nl.

SURSA FOTO: Greek Reporter 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol