6 iulie 2022, 13:37

Un oraş de 13 milioane de locuitori din China se închide

Știți persoane care s-au infectat de Covid și a doua oară. Ei bine, acest lucru i se întâmplă și orașușui Xi’an din nordul Chinei, care…nu este la primul lockdown.

Orașul armatei de teracotă, așa cum e supranumit Xi’an, intră de astăzi din nou în lockdown, după ce autoritățile locale au depistat 18 cazuri de coronavirus.

Acest oraş istoric şi turistic cu 13 milioane de locuitori, nu se află la prima experiență de acest fel. Oraşul Xi’an a fost plasat într-un lockdown de o lună, între decembrie 2021 şi ianuarie 2022, din cauza unei recrudescenţe a pandemiei de COVID-19.

Oraşul Xi’an anunţase sâmbăta trecută un număr de 18 cazuri pozitive asociate variantei virale Omicron.

Măsuri drastice

Ca urmare, spaţiile de divertisment, precum barurile, cafenelele cu acces la internet, băile publice şi cluburile de karaoke, îşi vor închide porţile începând de miercuri de la ora locală 00:00, a anunţat Primăria din Xi’an într-un comunicat.

Restaurantele nu vor mai putea să primească clienţi timp de o săptămână, dar vor continua să realizeze livrări la domiciliu şi să propună servicii de servire a preparatelor la pachet.

Şcolile primare şi grădiniţele îşi vor închide şi ele porţile, precum şi lăcaşurile de cult.

Zero COVID

China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică încă strategia „zero COVID” pentru a combate epidemia de coronavirus. Strategia constă în campanii masive de depistare, carantină obligatorie în cazul unui test PCR cu rezultat pozitiv şi lockdownuri ţintite.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol