Schimbări importante se produc de la 1 ianuarie 2025.
În orașul Milano se va interzice fumatul de tutun în spaţii exterioare, la mai puţin de 10 metri de alte persoane, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului, fiind însă permisă utilizarea ţigărilor electronice.
Măsura face parte din „Planul pentru Aer şi Climă”, care vizează reducerea emisiilor de substanţe nocive în oraş după ce „numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanţii din aerul oraşului Milano dăunează sănătăţii„, a transmite Consiliul Municipal, potrivit agerpres.ro.
„De la 1 ianuarie 2025, interdicţia de a fuma va fi extinsă la toate spaţiile publice exterioare, cu excepţia locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de alte persoane„.
Nu se știe cum vor fi puse în aplicare aceste reguli, însă totul pare să indice că va fi vorba mai degrabă de o măsură de descurajare decât de una punitivă.
Persoanele care încalcă reglementările riscă sancţiuni cuprinse între 40 şi 240 de euro, asta dacă Consilul menține interdicțiile actuale.
Din ianuarie 2021, fumatul a fost interzis la Milano în parcuri, staţii de transport public, zone în care se practică activităţi sportive şi cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol