26 aprilie 2024, 12:11

Un pompier ne va reprezenta la Campionatul Mondial de Popice

Alexandru Mitru are 23 de ani, este din Sibiu și urmează cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Tânărul, care visează să ajungă salvator, are o mare pasiune pe care a cultivat-o încă de mic, astfel că astăzi este campion internațional la popice. Sibianul va participa la Campionatul Mondial din Croația, acolo unde va reprezenta România. 

Alexandru, elev al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, de origine din Sibiu, este campion internațional la popice și face parte din lotul național de seniori, scrie Ora de Sibiu.

„Alexandru s-a inspirat de la tatăl său în alegerea acestui sport și îl practică de la vârsta de 9 ani, participând la numeroase campionate în România, Germania, Estonia și Cehia și reușind să obțină în total 14 medalii de aur, 15 de argint și 14 de bronz”, spun reprezentanții Școlii de Pompieri.

La vârsta maturității, Alexandru a decis să devină voluntar și să se dedice timp de 5 ani Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Tălmaciu, alegând ulterior să se înscrie la Școala de Subofițeri de Pompieri din Boldești. 

Pasiunea lui pentru acest sport nu s-a oprit aici, deoarece Alexandru urmează să concureze la Campionatul Mondial din Croația, unde își va reprezenta cu mândrie țara și foarte probabil va progresa și mai mult pe scara acestui sport. 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol