28 martie 2024, 13:47

Un întreg popor și președintele țării, nominalizaţi la Premiul Saharov. Despre cine este vorba

Este o premieră, cu siguranță demnă de consemnat. Grupul Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European a luat o curajoasă decizie, de a nominaliza un întreg popor și pe președintele acestuia la prestigiosul Premiu Saharov pentru libertate de gândire. Dacă vă mai întrebați încă despre care popor este vorba, aflați că este vorba despre cel ucrainean și despre președintele Volodimir Zelenski, după cum anunță un comunicat al grupului Partidului Popular European (PPE).

”Nu avem nicio îndoială că bravul popor al Ucrainei, condus de preşedintele Volodimir Zelenski, merită să câştige în acest an Premiul Saharov pentru libertate de gândire. Ei continuă să apere valorile europene pe câmpurile de luptă în fiecare zi. Sper că nominalizarea noastră va fi sprijinită de toate grupurile politice din Parlamentul European”, a declarat eurodeputata Rasa Jukneviciene, vicepreşedintă pentru relaţii externe a grupului PPE.

Textul precizează că grupul PPE, cel mai mare din Parlamentul European, a sprijinit Ucraina şi guvernul său democratic încă de la începutul conflictului şi a insistat să fie luate măsuri concrete de contracarare a crimei internaţionale pe care o comite Rusia.

Spre exemplu, grupul PPE a fost unul din primii care au cerut un embargou asupra petrolului, cărbunelui, combustibilului nuclear şi gazului ruseşti, precum şi excluderea băncilor ruseşti din sistemul SWIFT. Aceste politici au fost ulterior acceptate şi implementate de Uniunea Europeană, adaugă acelaşi comunicat.

Ce reprezintă Premiul Saharov

Acordat pentru prima dată în 1988 lui Nelson Mandela și Anatoli Marcenko, Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este cea mai importantă recunoaștere acordată de Uniunea Europeană pentru activitatea desfășurată în domeniul drepturilor omului. Premiul este o recunoaștere acordată persoanelor, grupurilor sau organizațiilor cu realizări remarcabile în apărarea libertății de gândire.

Prin acest premiu și prin rețeaua asociată, UE le oferă sprijin laureaților, care sunt astfel valorizați și încurajați în eforturile pentru apărarea cauzelor lor, arată Parlamentul European.

Premiul a fost acordat până acum unor disidenți, lideri politici, jurnaliști, avocați, militanți ai societății civile, scriitori, unor mame și soții, unor lideri ai minorităților, unui grup de luptă împotriva terorismului, unor militanți pentru pace, unui militant pentru combaterea torturii, unui caricaturist, unor prizonieri de conștiință aflați în detenție o perioadă îndelungată, unui producător de film, ONU ca instituție și chiar unui copil care a organizat o campanie pentru dreptul la educație.

Acest premiu încurajează în special libertatea de exprimare, drepturile minorităților, respectarea dreptului internațional, dezvoltarea democrației și realizarea statului de drept. Mai mulți laureați, printre care Nelson Mandela, Malala Yousafzai, Denis Mukwege și Nadia Murad, au câștigat, ulterior, Premiul Nobel pentru Pace.

Parlamentul European acordă Premiul Saharov, în valoare de 50 000 EUR, în cadrul unei ședințe plenare oficiale, care are loc la Strasbourg spre sfârșitul fiecărui an. Fiecare grup politic din Parlament poate nominaliza candidați, la fel și deputații (fiecare candidat are nevoie de susținerea a cel puțin 40 de deputați).

Nominalizările sunt prezentate în cadrul unei ședințe comune a Comisiei pentru afaceri externe, a Comisiei pentru dezvoltare și a Subcomisiei pentru drepturile omului, iar membrii acestora aleg prin vot trei finaliști. Câștigătorul – sau câștigătorii – Premiului Saharov este ales de Conferința președinților, un organ al Parlamentului European condus de președinte și alcătuit din liderii tuturor grupurilor politice reprezentate în Parlament, ceea ce înseamnă că alegerea câștigătorului este o alegere cu adevărat europeană.

Sursa foto: Parlamentul European


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol