29 martie 2024, 6:53

Un regizor român a debutat în Anglia. INTERVIU Leonard Băcica: „Aș vrea să produc teatru și în România”

Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie anunța anul trecut că românii au devenit a doua minoritate în Anglia. Unul dintre tinerii care au plecat din România în căutarea unui loc pe marea scenă a Londrei este Leonard Băcica.

Leo, un român plecat din Teleorman, și-a făcut recent debutul ca regizor pe scena unui teatru din Londra, Teatro Technis.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Leonard a vorbit despre debutul regizoral, comunitatea românilor din Anglia și dorul de București.

Leonard Băcică

Leonard Băcica

Din Alexandria în Londra

Întrebat cine e, Leonard spune că este om de teatru și vrea să fie recunoscut pentru lucrurile la care se pricepe. „Născut în Alexandria, Teleorman, în 1981, trăiesc în Londra din 2012 și fac în principal teatru, în diferite ipostaze. Sunt un om, și încerc să fiu cea mai bună versiune a mea. Vreau să se știe despre mine lucrurile la care mă pricep și cât de bine și să se știe despre proiectele pe care le desfășor. Dacă oamenii știu la ce mă pricep, atunci știu și când să apeleze la mine și pentru ce. Dacă știu despre proiectele pe care le derulez, vor ști și dacă vor să se implice și în ce calitate.”, spune românul.

Cărțile, prima poartă către cultură

Când se gândește la copilărie, Leonard își amintește că prima poartă a lui către cultură a fost deschisă de cărți. „Copilăria mea a fost una normală pentru ultima generație crescută în comunism. Între satul bunicilor, cu gospodăriile atotsuficiente, și un mic oraș industrializat forțat de comunism. Relația mea cu teatrul începe mult mai tarziu și e complet conjuncturală. În copilărie, cărțile erau poarta mea către cultură. Îmi amintesc chiar o discuție pe care-am avut-o cu un prieten prin 2009-2010 în care eu susțineam că cinematografia e mediul cel mai avansat pentru spus povești în zilele noastre și că teatrul e din multe puncte de vedere perimat ca formă artistică. Dar vorbea ignoranța din mine, între timp am învățat multe despre virtuțile teatrului. Și bineinteles, ironia a făcut ca la aproximativ un an de la discuția respectivă să fiu din ce în ce mai implicat în teatru, iar astăzi, la aproape zece ani, viața mea să graviteze aproape complet în jurul teatrului.”, povestește Leonard.

Leonard Bacica

Leonard Băcica

A vrut să se facă marinar

În copilărie, Leondard a vrut să se facă marinar. „La 14 ani credeam că vreau să fiu marinar, așa că m-am înscris la Liceul Militar de Marina din Constanța. Am făcut parte din ultima generație a liceului, care s-a desființat când am terminat eu clasa a XI-a. Dar trei ani petrecuți acolo m-au convins că armata nu e pentru mine. Așa că am absolvit la un liceu din Alexandria, foarte confuz în ce privește viitorul. Discuțiile din ultimul meu an de liceu erau «ASE sau Politehnică». Am ales Politehnica pentru că meseriile care implică economie mi se păreau foarte terne.”, își amintește Leonard.

De ce a plecat din România

În București, Leondard n-a dus lipsă de joburi, dar a ajuns într-un punct în care nu avea o direcție clară. „Începând din al doilea an de facultate, făceam figurație pentru Castel Film ca să-mi suplimentez veniturile. Până când un prieten m-a sfătuit să-mi depun CV-ul pentru că angajează pentru un proiect foarte mare. Am depus CV-ul și am obținut primul meu job serios, un proiect de 6 luni. Așa a început cariera mea de freelancer ca asistent de cameră în cinematografie. După vreo patru ani am început să fac și alte lucruri pe lângă, dar rămânand în domeniul industriei spectacolelor, și predominant echipamente video (cameraman, LED screens, proiectoare, VJ etc). Ultimul job pe care l-am avut în România avea un titlu extrem de pompos, Crew, Materials & Marketing manager. Din această poziție, coordonam echipa de tehnicieni și vânzările pentru o firmă de închirieri echipamente pentru spectacole. Am plecat inițial de la job pentru că era super-solicitant și apoi pentru că mă găseam într-un moment din viața mea în care nu prea aveam direcție. Așa că am decis că e nevoie de o schimbare.”, explică Leonard.

Leonard, alături de actrițele Jasmine Yelland si Alma Reising

Ce caută în Anglia

Leonard a simțit mereu că are afinități culturale cu Anglia, țara în care a decis să se mute. „Anglia se mula bine pe felul în care vedeam eu trăitul «afară»: vorbeam limba suficient de bine și aveam cele mai multe afinități culturale cu Anglia: Premier League, Beatles, Wittgenstein (perioada Cambridge). Am ajuns în Londra pe 28 noiembrie 2011. Am reușit să trec repede peste singurătatea pe care o simt majoritatea românilor transplantați aici în primul rând pentru că oferta culturală din Londra e îndestulatoare, iar mie îmi era foame. (Zâmbește!) Primul job a fost într-un restaurant, apoi m-am dus ușor-ușor spre zona mea de confort: industria spectacolului. Iar din 2014 fac aproape exclusiv asta. Fie ca tehnician, fie ca luminist sau designer de lumini, fotograf, videograf, producător. Am avut mai multe joburi, dar toate în legatură cu teatrul.”, spune Leonard.

Despre comunitatea românilor din Anglia

Leonard crede că există mai multe comunități de români în Anglia. „Aș zice că există mai multe comunități de români, cu zone de suprapunere. Comunitățile din care am facut eu parte au fost inițial cele de studenți – primii români cu care am intrat în contact, apoi cea a românilor emigrați de multă vreme – prin intermediul ICR care a coagulat o comunitate în jurul instituției, apoi comunitățile de români preocupați de România – cu puternice tendințe politice și, ceva mai recent, comunitatea de artiști români din Londra. Categoric am cu cine să vorbesc, dar și pentru că n-am ales. Am venit în Londra să mă comport ca englezii, chiar dacă n-am ascuns niciodată faptul că sunt român. Anturajul meu londonez e mixt, probabil în măsuri sensibil egale români și non-români. Per ansamblu românii par o comunitate ceva mai eterogenă decât cele ale altor nationălități, dar pentru că suntem un număr considerabil există multe rețele de suport, de orice natură: financiar, emoțional, social etc.”, explică Leonard.

Leonard, pe scenă

Leonard, alături de partenera lui, Sharon Willems

Se tem românii de Brexit?

Când este întrebat dacă românii se tem de Brexit, Leonard este relaxat. „Probabil că există încă multă teamă legată de Brexit, dar la cât de lung și de stângaci a fost tot procesul acesta acum e mai mult subiect de glumă. Probabil că mare lucru nu se va schimba. La extrem, e posibil să fim deportați cu toții în octombrie, de-asta mulți români și-au luat în ultimii ani cetățenie britanică. Practic, probabil va trebui sa completăm un formular online.”, spune zâmbind.

Debut regizoral la un teatru din Londra

Debutul acesta regizoral e o treabă mult mai puțin pompoasă decât sună. Am produs primul spectacol în 2013, și de atunci am produs cam 10-12 spectacole de teatru. La începutul anului acesta, am fost contractați de ICR New York să producem Iona de Marin Sorescu în SUA – o piesa pe care noi am facut-o în Londra in 2016. Prin noi înțeleg compania noastră, Kibo Productions, din care facem parte eu și partenera mea (educată ca dramaturg și regizor într-o universitate foarte bine cotată, DePaul din Chicago). Tot la începutul anului am fost abordat de un englez, Paul Stephenson, care a facut o traducere a piesei «O scrisoare pierdută» în engleză și căuta să o pună în scenă. Am hotărât împreună cu Paul ca o citire ar fi primul pas. Pentru că Sharon, partenera mea, era ocupată să regizeze Iona, și pentru că era vorba de un proiect mic, am preluat eu atribuțiile care-ar fi revenit în mod normal unui regizor. Numai că pe parcurs proiectul a mai crescut puțin, s-a transformat într-un spectacol-lectură, cu o prezentare frumoasă și cu broșuri tipărite pe care scria «Regizor: Leonard Bacica». Apoi am prins curaj și am mai facut un spectacol lectura în iunie – Suicidal Dog & Laika – o piesă foarte bună scrisă de Cătălina Florescu. Iar în august, pentru că produceam oricum un festival de piese scurte, am îndrăznit să-mi încerc mâna și în a regiza o chestie ceva mai serioasă. O piesa scurtă, de 12 minute, dar e pasul următor în procesul acesta de învățare.”, povestește Leonard.

„Încerc ca cel mai bun proiect al meu să fie tot timpul următorul”

Întrebat cât de greu a fost drumul spre debutul regizoral la un teatru din Anglia, Leonard spune că este recunoscător pentru tot ce i s-a întâmplat pe parcurs. „Atunci când n-ai în minte o destinație, orice loc e la fel de bun ca oricare altul. Îmi place ce fac și încerc să-mi fac treaba cât pot de bine, dar n-am avut niciodată obiective sau ambiții mărețe. Primesc cu recunoștință tot ce mi se întamplă, și încerc ca cel mai bun proiect al meu să fie tot timpul următorul.”, explică românul.

„Orice producție a noastră încearcă să spună ceva dincolo de estetica teatrală”

Leonard este bucuros că face parte dintr-o echipă alături de care și-a putut asuma valori precum incluziunea, egalitatea de drepturi, șanse și oportunități și implicarea socială. „Majoritatea creațiilor artistice sunt de fapt o muncă de echipă, și ce e cel mai important să transpară din munca echipei e intenția inițială. Pentru dramatizarea unui scenariu, de exemplu, e esențial să ai tot timpul în vedere ce a încercat să spună autorul și cum poți pune asta într-un context relevant pentru publicul tău. În rarele momente în care impulsul inițial e dat de mine – de cele mai multe ori din postura de producător – intenția mea e să includă arta în dialogul social. Să mă folosesc de mediul artistic/teatral pentru a spune ceva despre lumea în care traim. Compania noastră are ca valori declarate incluziunea, egalitatea de drepturi, șanse și oportunități și implicarea socială. Uneori a fost vorba de minoritățile sexuale, alteori de discriminarea pe criterii de vârstă, de sănătatea mentală, de protecția mediului, dar orice producție a noastră încearcă să spună ceva dincolo de estetica teatrală și de multe ori lucrăm în parteneriat cu ONG-uri. Nu sunt atât de arogant încât să cred că mă pot adresa vreodată lumii întregi. Încerc să dialoghez cu publicul meu, iar o parte importantă din dialogul acesta înseamnă a-l cunoaște și a-l înțelege. Și îmi place să cred că ce se vede pe scenă e reflexia acestui efort de înțelegere.”, spune Leonard.

Anglia, cea mai potrivită casă pentru revoluția industrială

Contactul cu Anglia i-a pus lui Leonard la îndoială mai multe certitudini. „Multe lucruri m-au marcat în Anglia, mi-am pus la îndoială multe certitudini și am descoperit feluri noi de a mă raporta la lume, la evenimente și feluri noi de a găsi soluții. Cultural, mi se pare că englezii au o componentă tehnică foarte bine pronunțată. Întotdeauna lucrările de inginerie le-au ieșit cel mai bine, și a fost cea mai potrivită casă pentru revoluția industrială. Nu-mi dau seama de ce, probabil e nevoie de un antropolog să explice mai bine. Dacă e vorba să dau exemple, îi avem pe Newton, pe James Watt, Alan Turing, Charles Babbage, Isaiah Brunel, Joseph Bazalguette și mulți, mulți alții. Evident, au și mulți artiști, dar în ce privește situl estetic cultura britanică e în urma celei franceze sau italiene, în schimb când vine vorba de revoluții tehnologice, englezii par a fi tot timpul primii.”, explică românul.

Ar vrea să aducă cabaretul în România

Întrebat ce ar putea aduce din Anglia în România, Leonard vorbește despre ce s-a întâmplat cu cabaretul în perioada comunistă și spune că dacă ar avea condițiile potrivite, ar încerca să aducă modul în care este realizat spectacolul în țara noastră. „Sunt multe lucruri care ar putea fi importate cu succes în România din Anglia. Eu aș începe cu cabaretul, o formă de spectacol aparent ușor, dar extrem de subversivă. În România cabaretul autentic a fost suprimat de comunism și s-a refugiat în niște forme foarte convenționale cum e teatrul de revistă. Probabil ultimul producător român de cabaret a fost Constantin Tănase. În Anglia, cabaretul a evoluat într-un melanj de comedie, circ, muzica și strip-tease, și sunt spectacole foarte bune și cu mare priză la public. Sunt convins că ar prinde și în România, și dacă o să găsesc condițiile propice, o să fac câteva încercări. La fel și invers, în România se face operetă foarte bună, gen care nu prea există în Anglia din cauza abundenței de musicaluri. Dar asta nu înseamnă ca nu e loc pentru operetă, e nevoie doar de cineva suficient de pasionat și de curajos.”, spune Leonard.

„Aș vrea să produc teatru și în România”

Întrebat dacă ar produce teatru în România, Leonard nu exclude această posibilitate. „Odată ce ai trăit în mai mult de un loc rămâi întotdeauna cu nostalgii, și mi-e greu să spun care e mai acasă dintre Romania sau Anglia. Aș vrea să produc teatru și în România, doar că nu mai cunosc piața la fel de bine, trebuie să investesc niște timp să cercetez cum se întâmplă lucrurile, și sunt mai mereu prins cu proiecte aici. Am încredere in soartă. O să se întâmple când și dacă e harazit să se întâmple.”, explică românul.

Publicul românesc de festivaluri e foarte cald

Leonard laudă publicul de festivaluri din România. „Ce nu pot să găsesc aici este publicul românesc de concerte sau festivaluri. În Anglia, festivalurile sunt o chestie pe care nu reușesc s-o înțeleg: o adunare cu multă ploaie, nămol, droguri și mult alcool unde muzica e o chestie pe fundal. Publicul românesc de festivaluri e foarte cald, bun cunoscător și se duce acolo în principal pentru muzică. Asta face ca și artiștii să se simtă apreciați, iar experiența de ansamblu e mult mai placută.”, arată Leonard diferențele.

Dor de București

Când se gândește la București, Leonard își amintește cu drag de plimbările făcute în Cișmigiu. „Amintiri plăcute despre România am foarte multe: prietenii mei, muzica pe care o ascultam în facultate, parcurile din București și Bucureștiul în general, cu toate ale lui. Îmi este dor să traversez Cișmigiul dinspre Elisabeta, să urc pe Popa Tatu până în parcul Cazzavillan și să mă întind la umbră să citesc.”, povestește românul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol