26 aprilie 2024, 5:34

Un român ar putea deveni Mister Spania 2023

Un român de 19 ani a fost ales candidatul la titlul de Mister Spania 2023 din partea provinciei Burgos. El are deja experiență ca model. „Este o oportunitate și o să fac tot posibilul să mă plasez pe un loc cât mai bun”, mărturisește românul. Concursul din Spania va avea lor la sfârșitul lunii mai în Tenerife.

Numele lui este Gabriel Popescu. S-a născut în România, dar locuiește cu părinții în Burgos de la vârsta de 3 ani. El va fi cel care va lupta pentru titlul de cel mai chipeș bărbat al anului 2023, scrie diariodeburgos.

Gabriel a fost ales ca reprezentantul provinciei. La sfârșitul lunii mai va trebui să concureze la Santiago del Teide (Tenerife) cu ceilalți 51 de candidați care se vor prezenta la concursul pentru fiecare dintre provinciile Spaniei.

O oportunitate

La început, românul nu avea de gând să se înscrie la concurs. Dar directorul acestor gale de frumusețe, Cres del Olmo, l-a contactat pe Instagram și i-a sugerat să participe. O ocazie pe care nu a vrut să o rateze în cele din urmă, și a acceptat invitația.

„Experiența mă motivează foarte mult și vreau să o trăiesc ca pe o oportunitate în care voi da tot ce am mai bun”, mărturisește Gabriel.

Românul candidat la Mister Spania are 1,85 metri înălțime, părul castaniu și ochii căprui-verzui. În prezent lucrează într-un pub. Are experiență în lumea modelingului. Recunoaște că i-ar plăcea să facă din asta o profesie.

„Sper să ocup un loc foarte bun în finală, iar concursul să fie o trambulină din care să apară pentru mine noi oportunități ca actor sau model”.

În ce constă concursul

Știe deja că va trebui să își demonstreze talentul, fără de care nu poți deveni Mister Spania. Juriul analizează nu doar frumusețea exterioară, ci și aspecte precum inteligența sau cum te descurci în anumite situații.

De fapt, concursul are mai multe probe. Una dintre cele mai importante constă în defilarea în costum de baie, unde se alege cel mai frumos corp.

Candidații vor trebui să se întreacă și la probe fizice și să demonstreze cât sunt de carismatici pentru a capta publicul. Cinci finaliști ajung în finală și trebuie să răspundă la o întrebare în fața publicului. Juriul va decide cine este Mister Spania în 2023. Concursul va începe pe 28 mai, iar câștigătorul va fi ales pe 3 iunie.

Printre pasiunile lui Gabriel se numără sportul, fotografia și gătitul. Românul candidat la Mister Spania spune că este o persoană ordonată.

”Sunt un băiat foarte muncitor, cu mare disciplină; iubesc sporturile de contact”, spune el. Subliniază că ceea ce prețuiește cel mai mult este respectul pentru ceilalți.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol