28 martie 2024, 23:41

Un român din doi ia masa în fața televizorului. Relax, nici aici nu suntem pe primul loc

Da, din acest punct de vedere suntem europeni. Jumătate dintre europeni iau cina în fața televizorului. Iar noi ne înscriem în medie.

Cei care obișnuiesc cel mai mult să ia masa la tv sunt italienii. Consumul de paste merge astfel mână în mână cu cel de tv. Circa 68% dintre italienii intervievați au declarat că au televizorul pornit atunci când mănâncă.

Pe locul doi – britanicii. Este că nu vă așteptați? Circa 58% spun că au televizorul deschis.

Aici am putea să facem și un comentariu răutăcios. Italia și Marea Britanie au campionate puternice de fotbal.

Un român din doi ia masa în fața televizorului

Pe locul trei – noi! Circa 52% dintre conaționalii noștri se uită la știri, filme, seriale – în fine ce găsesc – având în față farfuria cu ciorbă. Eventual de burtă. Lux!

Spre coada clasamentului întâlnim Germania (37%). Se pare că nemții combină televizorul cu radioul. Pentru că la cei 37% telespectatori se adaugă alți 23% care spun că urmăresc programul radioului.

Pe ultimele locuri în privința vizionatului la masă se numără Suedia (36%) şi, în fine,  Ungaria (33%).

Dar ce fac cei care nu se uită la televizor și nu ascultă radioul? Ați ghicit! Butonează mobilul. Media europeană este de circa 11%. Britanicii și turcii se pare că profită cel mai mult de acest lucru.

Care e cel mai puțin întîlnit obicei? Deși la un moment dat era un obicei să citești ziarul la micul dejun, acum această obișnuință a dispărut. În prezent, numai 4% dintre europeni se mai bucură de această activitate la masă.

Foto Unsplash

Citește și

Sondaj. Doi români din trei nu și-ar vota șeful dacă ar candida pentru funcția de primar


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol