29 martie 2024, 13:22

Un scurt bilanț al glumelor din România, la o zi după 1 Aprilie

Întrucât ieri a fost 1 aprilie sau Ziua păcălelilor rețelele de socializare au fost invadate de glume. Indiferent că au fost făcute de reprezentanții paginilor oficiale a instituțiilor statului, ambasadelor sau societății civile, glumele au stârnit hohote de râs.

De exemplu pe pagina Ministerului Apărării a apărut încă de la prima oră un mesaj care a stârnit tot felul de reacții în rândul internauților, dar și dezbateri serioase. Armata devine de astăzi obligatorie apare în mesajul transmis de cei care administrează contul oficial al Armatei. Mai departe toți curioșii au fost încurajați să deschidă un link pentru a cunoaște mai multe detalii, acela fiind momentul când toată lumea observa că este vorba despre o farsă printr-un proiect de lege vechi. „Începem săptămâna în forță cu o veste mult aşteptată.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 vor primi toate detaliile în timp util.” Accesați linkul următor pentru a descoperi vechiul proiect de lege: AICI.

Sursă foto: Facebook.com

Nici domeniul Justiției nu a rămas neatins de glume ieri. Un site online de specialitate Juridice.ro a scris încă de la ora 00.00, o știre conform căreia Ministrul Justiției și-a dat demisia. „Ministerul Justiției a anunțat printr-un comunicat dat publicității astăzi că prof. univ. dr. Tudorel Toader a înaintat Premierului demisia sa.” Însă link-ul publicat pe pagina de Facebook deschidea un articol de pe site cu „Glumă de 1 aprilie”.

Sursă foto: epochtimes-romania.com

Pagina oficială a Ambasadei Suediei a postat un film-păcăleală conform cetățenii suedezi urmează să fie obligați să-și implanteze un microcip. Cel din urmă având scopuri clare, acelea de-ai ajuta pe oameni să-și descopere mai repede jumătatea sau chiar să-și achite taxele cu ușurință. „Guvernul Suediei a adoptat astăzi implanturile obligatorii cu microchip pentru cetățenii și rezidenții de peste 18 ani. Microchip-urile vor facilita interacțiunea cu autoritățile publice, sistemul bancar și altele.

Titularii vor putea efectua operațiuni rapide pentru rambursarea impozitelor, raportarea stării de sănătate și identificarea unui partener adecvat în proximitate.

Clipul nu s-a terminat până nu a precizat și posibilele sancțiuni pentru cei care vor refuza microcipul, mai exact contestatarii vor fi obligați să meargă la serviciu călare pe un elan.

Programul național pentru implanturile cu microchip

Guvernul Suediei a adoptat astăzi implanturile obligatorii cu microchip pentru cetățenii și rezidenții de peste 18 ani. Microchip-urile vor facilita interacțiunea cu autoritățile publice, sistemul bancar și altele. Titularii vor putea efectua operațiuni rapide pentru rambursarea impozitelor, raportarea stării de sănătate și identificarea unui partener adecvat în proximitate.

Gepostet von Ambasada Suediei din Bucureşti / Sveriges ambassad i Bukarest am Montag, 1. April 2019

Nici Căile Ferate Române (CFR) nu au scăpat de glume „Călătoria cu trenul este minunată. Căile ferate din România au cunoscut o dezvoltare nemaipomenită. Am venit de la Cluj în 1 h 30 cu un tren care merge cu 200 km/h, modernizat, cu wifi. Am cumpărat bilet din tren și am primit chiar și o cafea pentru că am plătit cu cardul.
Mulțumesc CFR!”, a scris Claudia Benchescu pe Facebook.

Sursă foto: Facebook.com

Nici Serviciul Român de Informații nu a ratat momentul așa că a continuat seria glumelor de Ziua păcălelilor prin  postarea unei imagini cu o pereche de lentile de contact albastre alături de mesajul „Mulţumim Ambasadei Suediei pentru cel mai nou articol din uniforma noastră!„.

Sursă foto: Facebook.com

Mesajul în sine a fost perceput de către internauți ca pe un răspuns la imaginea postată de Ambasada Suediei de ziua ziua SRi:

Sursă foto: Facebook.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol