2 octombrie 2023, 15:31

Un serial pentru iubitorii de inginerie: “Construcții imposibile”

În această toamnă, National Geographic aduce în fața telespectatorilor o serie de clădiri spectaculoase ce sfidează imaginația umană, în cadrul noului serial plin de adrenalină Construcții imposibile cu Daniel Ashville. Prezentată de însuși expertul britanic în construcții Daniel Ashville, această producție va avea premiera pe 10 octombrie, la ora 21:00, urmărind proiecte revoluționare, construite la limita imposibilului.

Construcții imposibile cu Daniel Ashville îi poartă pe telespectatori într-o explorare a celor mai dificile și extraordinare proiecte din lume. Această serie formată din cinci episoade depășește limitele a tot ceea ce este considerat fezabil, prezentând minuni arhitecturale care sfidează imaginația.

Daniel Ashville se alăturăechipelor care construiesc proiecte uimitoare, de la poduri sau tuneluri, până la stadioane sportive și mijloace de transport, fiecare episod punând în valoare abilitățile, tehnologia și geniul ingineresc care fac posibile aceste construcții impresionante.

Inginerii uimitoare

Împreună cu Daniel, spectatorii vor vedea maiestuoasa MSG Spheredin Las Vegas. Este o sferă uriașă compusă din ecrane LED, care are scopul de a oferi vizitatorilor experiențe vizuale nemaivăzute. Într-un episod telespectatorii vor călători în Silicon Valley, unde o echipă vizionară încearcă să readucă la viață visul de a construi un mega-dirijabil umplut cu heliu. Cu o lungime de 122 de metri, acesta va fi unul dintre cele mai mari vehicule aeriene din istoria omenirii. De asemenea, vor explora arena sportivă ultramodernă din California, unde echipa de baschet LA Clippers își va susține meciurile. Construcția acestei facilități reprezintă o provocare uriașă, deoarece mașinile gigantice sunt nevoite să opereze într-un spațiu restrâns.

Cel de-al cincilea episod îi duce pe telespectatori în Africa de Sud, unde sunt martori la construcția podului Msikaba cu o punte de oțel suspendată pe cabluri.

Din această serie nu va lipsi un exemplu și din Europa. Un tunel feroviar de 64 de kilometri este în curs de excavare în Alpi, între Italia și Austria. Urmăritorii vor puteaînțelege puterea imensă a dinamitei și vor fi martori la modul în care două tronsoane se vor uni într-un singur coridor uriaș, de-a lungul căruia vor trece în curând trenuri de mare viteză.

Cine e Daniel Ashville

Gazda emisiunii Construcții imposibile, Daniel Ashville, este un expert în construcții care și-a clădit de la zero propriul imperiu de afaceri. Având un entuziasm molipsitor pentru tot ceea ce înseamnă construcții, prezența magnetică a lui Daniel pe ecran atrage telespectatorii în lumea sa plină de ambiție și perseverență. Abordarea sa carismatică îl face să colaboreze activ cu echipele care se confruntă cu aceste provocări inginerești, demonstrând că imposibilul poate deveni într-adevăr, posibil.

„Întotdeauna am crezut că în lumea construcțiilor, nu există limite pentru ceea ce putem realiza. Acest serial este o mărturie a puterii ingeniozității umane și a căutării neobosite de a ne depăși limitele. Sunt încântat să îi iau pe telespectatori în această călătorie și să demonstrez că doar cu multă muncă, determinare și un gram de îndrăzneală, putem face imposibilul posibil. Construcții imposibile nu este doar despre minuni inginerești; este despre oamenii incredibili din spatele acestor proiecte revoluționare. Dedicarea, pasiunea și angajamentul lor de neclintit față de excelență mă inspiră în fiecare zi” a declarat Daniel Ashville.

Serialul oferă o doză consistentă de cunoștințe în domeniul construcțiilor, oferită într-un format relaxat și ușor de urmărit. Serialul care va evidenția posibilitățile infinite ale omului va debuta pe 10 octombrie, de la ora 21:00, pe National Geographic, urmând ca noi episoade să fie prezentate în fiecare marți la aceeași oră.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol