29 mai 2024, 23:48

Un stomatolog român din Cernăuți a transformat un autobuz în clinică mobilă, pentru răniții de pe front

Un medic din comunitatea românească din Cernăuţi a transformat un autobuz într-o clinică stomatologică mobilă, care se deplasează în cele mai fierbinţi puncte ale războiului din Ucraina şi acordă asistenţă medicală gratuită militarilor care luptă împotriva Rusiei.

Viorel Răducan deţine o clinică stomatologică în oraşul Cernăuţi, iar, după declanşarea războiului de către Federaţia Rusă, a decis să acorde servicii gratuite tuturor militarilor cu probleme stomatologice.

De curând, acesta a achiziţionat un autobuz, pe care l-a amenajat şi l-a transformat în clinică stomatologică pe roţi.

Săptămâna trecută, Viorel Răducan, alături de câţiva colegi ai săi, a urcat în autobuz şi s-a deplasat în zona Bahmut, unde a oferit consultaţii şi tratament la peste 30 de militari care luptă pe flancul estic al Ucrainei.

Sursa foto: Viorel Radukan/facebook.com


„Sunt militari de-ai noştri fără dantură, cu dureri cronice, care nu se tratează. Când au fost luaţi pe front, au fost luaţi nepregătiţi la război. Am mulţi colegi care au fost luaţi pe front şi care cunosc foarte bine problemele militarilor. Ei ne-au cerut ajutorul şi ne-au rugat să mergem în zonele respective. Am pus banii mei personali, pe care i-am câştigat din lucrările de implantologie, şi am cumpărat un autocar din România, l-am echipat cu două scaune stomatologice, cu paturi, şi am plecat pe front, ca să îi ajutăm acolo”, a declarat, pentru AGERPRES, medicul din Cernăuţi.

Medicul din comunitatea românească din Cernăuţi susţine că starea de sănătate a militarilor de pe front nu este cea mai bună, iar astfel de ajutoare medicale sunt bine-venite.

„Acum când am fost spuneau că Dumnezeu ne-a trimis. Vă daţi seama cum e să stai în tranşee, în vânt şi frig şi să te mai doară şi dinţii? Era cineva care avea şi o sinuzită şi nu avea ce face. Avea temperatură, avea febră. L-am tratat chiar acolo în autocar. Zece zile l-am ţinut pe paturile din autocarul nostru şi l-am stabilizat. Am avut peste 30 de persoane care aveau boli acute şi cronice”, a adăugat Viorel Răducan.

Sursa foto: Viorel Radukan/facebook.com


Întors de la Bahmut, autocarul a plecat în această săptămână într-o nouă cursă, în zona de nord a Ucrainei, la Rivne, având la bordul său o altă echipă de medici şi asistenţi.

Viorel Răducan recunoaşte că un astfel de proiect necesită o amplă finanţare, însă este convins că atât prin eforturile sale financiare, cât şi cu sprijinul pe care îl va primi atât din Ucraina, cât şi din România, va continua să acorde asistenţă medicală stomatologică militarilor care luptă pentru apărarea Ucrainei.

„Mai sunt cinci destinaţii unde vom merge, acesta este doar începutul eforturilor noastre comune. Aceasta a fost prima cursă, de test, care a fost foarte reuşită. Ar fi bine dacă vom fi sprijiniţi, măcar cu motorină, pentru că doar motorina pentru o cursă costă 700 – 800 de euro”, a mai spus Răducan.

Medicul stomatolog face înţelegeri cu militarii de pe front astfel încât, atunci când vor pleca în permisie, aceştia să poată beneficia de noi servicii gratuite la clinica din Cernăuţi.

Sursa: agerpres.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol