20 aprilie 2024, 11:37

Un Valentine’s Day altfel: 6 boardgame-uri de jucat în cuplu

Valentine’s Day și Dragobetele sunt sărbători dedicate cuplurilor, așa că merită să fie sărbătorite doar împreună, după cum simte fiecare nevoia. Însă, apar momente când partenerii rămân fără inspirație și se întreabă ce mai pot încerca nou sau ce pot face diferit, așadar, o variantă excelentă poate fi o seară de jocuri care să aducă o mai mare apropiere între parteneri.

Boardgame-urile pot deveni chiar un adevărat ritual în cuplu, oferind distracție, diversitate și cunoaștere. Prin urmare, am selectat câteva boardgame-uri pentru cuplu ce implică atât cooperarea, cât și competitivitatea și va oferim ocazia de a descoperi jocul care se potrivește cel mai bine cu relația voastră.

Android: Netrunner

Android: Netrunner este un joc asimetric de cărți, în formatul Living Card Game (LCG) introdus de către Fantasy Flight Games. Desfășurat într-un viitor desprins din cărțile SF cyberbunk, jocul prezintă conflictele dintre o mega-corporație spațială și hackeri independenți.

Corporația încearcă să își extindă influența, puterea și bogățiile prin urmărirea anumitor agende. Acest lucru necesită timp și credite (valută), și securizarea serverelor și datelor importante cu „ice”. Pe de altă parte, hackerii (numiși „runners”) trebuie să treacă peste aceste măsuri de securitate și trebuie să își procure resursele și echipamentele necesare pentru a reuși în atacurile lor.

Câștigător va fi cel care acumulează primul 7 puncte, însă jocul ridică în fața jucătorilor și necesitatea de face alegeri complexe, de a folosi deducția și bluful.

sursa: thepixelnauts.com

Rețeaua Energetică

Obiectivul acestui joc este alimentarea cu energie electrică a cât mai multor orașe. Jucătorii trebuie să contracteze alimentarea unor orașe și să liciteze unul împotriva celuilalt pentru a cumpăra centralele electrice necesare alimentării acestor orașe.
Pe măsură ce aceste centrale sunt cumpărate devin disponibile centrale noi din ce în ce mai eficiente sau alimentate din surse noi de combustibil.
În plus jucătorii trebuie să cumpere și combustibilii necesari funcționării acestor centrale (cărbune, petrol, gunoi menajer sau uraniu) mai puțin pentru centralele „verzi” (eoliene sau solare)

sursa: dadsgamingaddiction.com

Coloniștii din Catan

Jocul „Coloniștii din Catan” a fost inventat de Klaus Teuber și este cel mai popular joc de societate al ultimilor 15 ani, atrăgând milioane de fani din întreaga lume. Pentru acest joc aveți nevoie de minim 4 participanți, astfel că aveți ocazia de a vă invita și 2 prieteni, poate chiar cuplu.

Catan se numește insula pe care tu, partenerul tău și prietenii voștri ați descoperit-o. Sunteți primii locuitori. Sunt construite așezări, apoi drumuri. Materiile prime (resursele) ajung de la sate la orașe prin intermediul comerțului. Uneori există lut din abundență, alteori minereu. Schimburile de resurse deschid noi posibilități pentru tine și pentru ceilalți coloniști. În curând va fi aglomerație pe insulă, așadar începe competiția pentru terenuri, materii prime și putere. În final este clar – va rămâne doar un conducător al insulei CATAN.

sursa: Noizz.ro

Tzolk’in: Calendarul Maias

Tzolk’in: Calendarul Maias prezintă un nou mecanism de joc: plasarea dinamică a muncitorilor. Jucătorii reprezentând diferite triburi mayase plasează muncitorii lor pe niște roți dințate gigantice interconectate, și pe măsură ce roțile se învârt ele permit muncitorilor să facă diverse acțiuni. Pe parcursul unui tur, jucătorii pot să facă următoarele mișcări: să plaseze unul sau mai mulți muncitori în punctul cel mai puțin vizibil al unei roți ori să ridice unul sau mai mulți muncitori. Atunci când muncitorii sunt plasați, ei trebuie să plătească porumb, care este moneda folosită în joc. Când un jucător utilizează un muncitor, realizează o anumită acțiune, dar cu cât un muncitor stă mai mult într-o poziție pe măsură ce roata se mișcă acțiunile devin din ce în ce mai bune. Totuși, atenție, un jucător care are toți muncitori pe tablă este obligat să folosească cel puțin unul. Jocul se termină după o rotație completă a roții centrale. Pentru a câștiga sunt disponibile mai multe căi din care amintim plasarea de cranii de cristal în peșteri sau construcția de temple.

sursa: boardgamers.ro

Carcassonne

Lansat în anul 2000, Carcassonne a câștigat rapid aprecierea criticilor, primind în 2001 distincția de Jocul Anului. De-a lungul timpului Carcassonne a cucerit un număr tot mai mare de jucători prin stilul captivant, varietatea acestuia este în continuă creștere prin extensiile sale și regulile simple de joc.

Carcassonne nu este numai numele unui vestit oraș din sudul Franței, ci și reprezentarea unei imense și unice fortificații din centrul unui peisaj complex. În acest cadru, jucătorii construiesc cu ajutorul pătratelor o întreagă rețea de orașe, străzi, pajiști și mănăstiri. Mai mult decât atât, fiecare jucător are la dispoziție 7 supuși care pot fi plasați ca tâlhari sau cavaleri, țărani sau călugări, în așa fel încât să aducă cât mai multe puncte. Un cavaler orășean aduce evident mai multe puncte decât unul de la țara, dar să nu uităm ca și construcția unui oraș durează mult, iar cavalerul nu valorează nimic până la terminarea construcției.

sursa: deerfieldlibrary.org

Ticket to Ride: Europe

Jocul este extrem de simplu, poate fi învățat în 5 minute. Ticket to Ride: Europa este un joc complet nou ce nu necesita versiunea originală pentru a putea fi jucat. Scopul general: colectează bilete de tren pentru a plasa piesele tale pe tabla, în încercarea de a conecta orașele de pe biletele tale. Punctele sunt obținute prin plasarea trenurilor și completarea traseelor de pe bilete, însă, atenție, vei pierde puncte dacă nu completezi rutele. Jucătorul cu cele mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă.

sursa: Mojo-jojo.com

Sursă – descriere jocuri: emag.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol