Cum se făcea într-adevăr agricultură în CAP-urile comuniste din anii `80, cum erau țăranii români din ultimul deceniu al regimului comunist și ce s-a întâmplat în agricultură imediat după revoluție. Inginerul agronom Gheorghe Budrala descrie în detaliu toate acestea prin prisma unor evenimente inedite, trăite pe propria piele timp de peste trei decenii.
Cartea „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom” relatează întâmplări reale în care personajele principale sunt un absolvent al Institutului Agronomic din Cluj-Napoca și oamenii cu care a lucrat la un CAP din județul Sibiu, la Direcția pentru Agricultură Județeană Sibiu sau la APIA. Apar, de asemenea, personaje precum Nicu Ceaușescu sau Ion Iliescu. Lansarea va avea loc la Târgul Gaudeamus sâmbătă, 12 august, ora 17:00, în Piața Mare din Sibiu.
„Oamenii văd nepermis de rar prin ochii agronomilor, deși se hrănesc cu ceea ce ei produc”, spune Gheorghe Budrala, cel care și-a propus să arate viața prin celor care erau odinioară considerați „talpa țării”.
Mihaela Miroiu: „Agronomul Gheorghe Budrala este un Don Quijote cu porniri de haiduc”
„Agronomul Gheorghe Budrala ne așterne în fața ochilor o istorie trăită a creșterii roadelor, petrecută la intersecția între un cosmos represiv (anii `80) și un haos care-și dibuie calea (anii `90-2000). El este, asemeni altora care au crezut și cred în profesia lor, un om în vremi, sub vremi, împotriva vremilor și, când există o geană de libertate, înaintea vremilor. Gheorghe Budrala este un Don Quijote cu porniri de haiduc. Un personaj al unei sinegrafii cu totul seducătoare ca lectură, mai ales pentru cei care vor să înțeleagă în profunzime cum e cu putință să îți asumi profesia chiar și când lumea, lumea roadelor pământului, în cartea de față, este întoarsă cu capul în jos”, spune profesoara Mihaela Miroiu, cea care a încurajat apariția acestei cărți.
Povestea începe în anul 1984, odată cu repartiția la CAP Broșteni, comuna Păuca, județul Sibiu – un colț de lume parcă neatins de civilizație, a unui proaspăt absolvent al Institutului Agronomic din Cluj-Napoca, care primise inițial un post în orașul Avrig, dar până să ajungă acolo s-a trezit că postul nu mai exista. Din capitol în capitol, cartea descrie, într-un limbaj simplu, direct, societatea rurală din timpul regimului comunist. Vedem cât de închisă era comunitatea rurală față de „venetici”, cum funcționa „mica înțelegere”, cum obișnuiau țăranii să meargă la muncă la „colectivă” numai după ce terminau treaba acasă, cum își parcau tractoarele și remorcile în fața porții sau chiar în curți (că aveau și ei treabă cu ele), cum veneau activiștii să-și ia tainul la vremea recoltei.
În carte apar și personaje celebre, așa cum este de exemplu Nicu Ceaușescu. Fiul dictatorului, proaspăt numit prim-secretar al județului Sibiu, venea din când în când pe tarla sau la birourile CAP-ului într-un ARO cu numărul SB-101, în vizite rapide, neanunțate, și părea că știe foarte bine cum merge treaba cu raportările false și cu producția „trecută pe cântar”. Pentru cine nu știe, în România lui Ceaușescu se raportau producții mult mai mari decât în realitate, pentru a păcăli organizații internaționale precum FMI, astfel încât Ceaușescu să poată exporta o cantitate cât mai mare de produse agricole. Altfel, în mod oficial, nu ar fi rămas suficientă producție pentru consumul intern. În realitate, chiar așa s-a întâmplat: pentru români nu rămânea niciodată aproape nimic.
Demolarea CAP-urilor este de asemenea reflectată amănunțit în cartea lui Budrala, iar descrierea „restituirii animalelor” este una dintre cele mai emoționante secvențe. La CAP Apoldu de Jos caii au fost vânduți într-o originală licitație inversă (câștiga cine oferea mai puțin!); de asemenea, au fost împărțite oamenilor peste 1.200 de vite, care au ajuns la săteni, unii mai în putere, alții deja bătrâni, sau la orășeni „care nu au mai văzut vaci de mulți ani” ori nu avuseseră niciodată vaci.
„Curtea gemea de șperțari care, cu seninătate, profitau de situația creată: cumpărau vitele celor care nu știau ce să facă cu ele, ale celor care nu aveau de ce să mai ducă vaca acasă, nu aveau fân, erau bătrâni sau bolnavi (…); niciunul nu oferea mai mult de jumătate din prețul real”, își amintește Gheorghe Budrala, care arată că, „într-o singură zi, au luat drumul abatorului 60% din vaci (aproximativ 750 de capete)”.
„Mă durea sufletul de țăranii care au fost batjocoriți a nu știu câta oară, dar avalanșa distrugerilor a fost pornită, nu mai putea fi oprită… cei care au adus vaca acasă acum lucrau să-i facă loc în grajd, iar cei care le-au vândut, nu știau ce să facă cu puținii bani cu care s-a pricopsit. Unii i-au grijit, în scurt timp s-au devalorizat și au rămas cu… nimic.”, mai scrie Budrala.
Cartea descrie și primele încercări de privatizare din agricultura post-decembristă, experiența Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a Direcției pentru Agricultură Județeană Sibiu (unde era o organigramă uriașă, cu câte un director adjunct la fiecare 9 angajați!), și are un epilog în care arată cum foarte mulți dintre agronomii CAP-urilor au trecut prin șocul transformărilor de la comunism la capitalism, au rămas fără un loc de muncă, neavând „nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să fii privat”, cum politicienii le-au pus tot felul de piedici celor care „au îndrăznit să facă ceva în agricultură”, reușind, încet, încet, să-i „termine” pe cei mai mulți.
Volumul „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom”, scris de Gheorghe Budrala, apare la editura Tritonic cu sprijinul financiar acordat de „Fundația Astra Film” și este
„o carte revelatorie pentru cei care cred că trebuie să înțeleagă experiența roadelor pământului chiar de la cei care chiar le produc. Sau cel puțin proiectează și organizează producerea lor” (Mihaela Miroiu).
Poate fi comandat online pe www.tritonic.ro.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol