20 aprilie 2024, 2:09

UNA CALDĂ, ALTA RECE. Germania, în lung și lat, doar cu 9 euro. După trei luni vin scumpirile

Mulți oameni așteaptă cu nerăbdare lansarea abonamentului de transport lunar ieftin, care va fi disponibil între 1 iunie și 31 august și va permite pasagerilor să călătorească cu transportul local și regional în toată Germania. De azi, germani sau turiști străini se pot bucura de plimbări ieftine.

Pentru toată lumea, pe perioada verii

Abonamentul de 9 euro este o inițiativă a Guvernului federal de a ușura povara cetățenilor și de a promova utilizarea transportului public în Germania. În acest fel, guvernul dorește să compenseze creșterea costurilor vieții, și pe fondul războiului din Ucraina.

Abonamentul de 9 euro va fi valabil în toate mijloacele de transport public local pentru perioada vacanței. Acesta va costa 9 euro pe lună sau 27 euro pe toată durata campaniei.

Cu el, oricine va putea folosi metroul, autobuzele, tramvaiele, S-Bahn și toate trenurile regionale. Biletul nu include trenuri de lungă distanță precum Intercity sau Intercity-Express.

Va fi valabil în toată Germania, iar pentru achiziționarea acestuia nu va fi necesară nici cetățenia germană.

Călătorii străini care își petrec vacanțele în Germania sau românii care locuiesc în această țară pot folosi un abonament de 9 euro la fel ca şi nemţii. Tot ce trebuie să facă este să intre pe bahn.de și de acolo să urmeze pașii pentru a completa câteva date personale și a genera biletul în format electronic.

Abonamentul este nominal

Abonamentul este, ATENȚIE, nominal! Copiii sub 6 ani călătoresc gratis.

El va trebui achiziționat separat pentru fiecare lună. Nu va exista o ofertă pentru un abonament de trei luni (iunie, iulie și august) de 27 de euro.

În multe orașe, un bilet de o zi pentru transportul public costă aproape la fel de mult ca abonamentul lunar anunțat.

Deci, dacă folosești autobuzul, trenul sau tramvaiul de mai mult de patru sau cinci ori pe lună, vei economisi deja foarte mult.

O altă veste bună la 1 iunie

În același timp cu biletul de 9 euro, și benzina ar trebui să devină mai ieftină. Din iunie până la sfârșitul lunii august, taxa energetică pe combustibili urmează să fie redusă la minimul permis în UE.

La benzină, cota de impozitare urmează să scadă cu aproape 30 de cenți, la motorină cu 14 cenți. Și TVA-ul nu va mai fi datorat pentru partea din taxa pe energie care este renunțată. Acest lucru va reduce și mai mult povara fiscală.

După cum a spus Ministerul de Finanțe, scutirea fiscală totală este de 35,2 cenți pe litru de benzină și 16,7 euro pe litru de motorină. Criticii avertizează, însă, că nu sunt obligate companiile petroliere să transfere economiile fiscale către clienții lor și ar putea menține prețurile ridicate, obținând mai mult profit. Atunci consumatorii nu ar beneficia de pe urma schimbării.

Ei, acum și controversele

Dar Asociația Companiilor Germane de Transport (VDV) a avertizat că reducerea temporară a costurilor de călătorie ar putea fi recuperată printr-o creștere abruptă a prețurilor biletelor în luna septembrie.

Într-un interviu pentru Redaktions Netzwek Deutschland (RND), președintele Asociației Companiilor Germane de Transport, Ingo Wortmann, declară că din cauza aglomerației care va fi în trenuri printre călători se va resimți o stare de nervozitate. El explică și că oferta cu prețul incredibil de mic nu va atrage după sine o schimbare masivă, tocmai din cauza nemulțumirilor care vor apărea, și anunță creșteri de prețuri din cauza costurilor ridicate ale carburanților.

„Pe termen mediu, va trebui să transferăm fondurile lipsă către tarife sau să restricționăm oferta”, a declarat luni președintele VDV, Ingo Wortmann. „Deci prețurile biletelor vor continua să crească – nu direct pe 1 septembrie, ci în următoarea rundă de creșteri de preț. Din păcate, vom ajunge atunci în situația în care oamenii care sunt deja împovărați vor trebui să plătească mai mult pentru călătoriile lor”, a explicat acesta.

Câteva destinații numai bune pentru abonamentul de 9 euro

Aglomerație se așteaptă în special la destinațiile de vacanță. Se vorbește mult despre Sylt, dar și coasta Mării Baltice, Oberlandul bavarez, Chiemgau și alte destinații vor fi afectate de aglomerație. Doar unele regiuni rurale vor avea o cerere moderată, spune Wortmann, care promite că vor fi utilizate toate trenurile și autobuzele de rezervă existente.

Pentru a mai atenua problema, Deutsche Bahn oferă încă 60.000 de locuri pe zi în transportul regional, iar pasagerilor li se cere să-și lase bicicletele acasă.

Și, pentru că de azi intră în vigoare noul abonament, Deutsche Welle s-a gândit să facă o prezentare a celor mai interesante obiective la care se poate ajunge utilizând noul abonament. Vă lăsăm plăcerea să răsfoiți singuri pagină cu pagină oferta Deutsche Welle, căci alături de fotografii veți găsi și informații succinte despre trasee. Călătorie plăcută!

Sursa foto: Marina Constantinoiu, Berlin

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol