19 aprilie 2024, 15:28

Unde ești tu, Tolstoi, Doamne? De la “Otrăvitorul de chiloți”, la “Sunt bine. Mama mi-a adus sarmale.”

Cazul Navalnîi este pe cât de tragic, pe atât de spumos. Măcar stilistic vorbind. Presa moscovită relatează diverse pasaje, care mai de care mai interesante. Unele te fac să zâmbești, chiar.

O instanță din Moscova a decis marți condamnarea la închisoare a disidentului Aleksei Navalnîi.

Conștient de importanța procesului, dar și de faptul că tot ce se spune este înregistrat și va ajunge mai departe, Navalnîi a șarjat de câteva ori, stilistic vorbind.

„Singura metodă a lui Putin este de a ucide oameni. Oricât de mult s-ar preface că este un mare strateg geopolitic, el va rămâne în istorie ca un otrăvitor. A fost Alexandru Eliberatorul, Iaroslav cel Înțelept iar acum este Putin Otrăvitorul de Chiloți”, a spus Navalnîi la proces.

Pe de altă parte nici soția disidentului, Iulia Navalnîi nu a făcut economie de cuvinte…frumoase.

Într-o postare pe Instagram, Iulia Navalnîi le-a mulțumit celor care au ieșit în stradă pentru a protesta față de verdict și i-a asigurat că este bine.

„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați ieșit la protest, pentru că mi-ați scris, pentru că m-ați întrebat cum sunt. Sunt bine. Soțul mi-a trimis o scrisoare, mama mi-a trimis sarmale, fiica mea a intrat pe TikTok, iar eu am luat amendă pentru că m-am plimbat prin oraș”, a comentat ea.

O scenă, desprinsă parcă dintr-un film, s-a petrecut în sala de tribunal.

În timp ce judecătorul citea sentința, soția, Iulia Navalnîi, a început să plângă. Aleksei Navalnîi i-a transmis că totul va fi bine și cu palmele a desenat o inimă pe geamul boxei acuzaților. Momentul nu a trecut neobservat de jurnaliștii care au asistat la proces, iar imaginile au devenit virale pe rețele sociale.

Foto: TVR Moldova

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol