6 decembrie 2024, 6:00

Ungaria este considerată cea mai coruptă țară din UE. Nu vă speriați, suntem încă pe podium!

Ungaria este percepută ca având cel mai prost bilanț al corupției din sectorul public din Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent raport al Transparency International, scrie Politico.

Cu scoruri cuprinse între 42 și 46 din 100, Ungaria, Bulgaria și România se află la mare distanță de primele trei țări scandinave din UE, Danemarca fiind încoronată drept cea mai bună din clasă (90), urmată de Finlanda (87) și Suedia (83), în indicele de percepție a corupției pe anul 2022 al ONG-ului anticorupție.

În acest top, Ungaria are 42 de puncte, Bulgaria 43, iar România 47.  Scoruri apropiate au țări cu rezonanță nu tocmai pozitivă în urechile noastre, precum Burkina Faso, Senegal, Ghana, Jamaica și chiar China. Iar Armenia, Namibia, Rwanda, Bostwana au un index nu doar superior Ungariei, dar și României.

Danemarca și Finlanda sunt, de asemenea, în fruntea clasamentului mondial, aceasta din urmă la egalitate cu Noua Zeelandă (87), datorită „instituțiilor lor democratice puternice și a respectului față de drepturile omului”, în timp ce Siria și Sudanul de Sud (13) și Somalia (12), „implicate în conflicte prelungite”, susțin lista de la coada clasamentului.

Țări care au “căzut” în acest clasament. (Surpriză sau nu) – Austria

Luxemburg, Regatul Unit și Austria și-au văzut scorurile scăzând semnificativ din 2017, în timp ce Irlanda este singura țară membră a UE al cărei scor s-a îmbunătățit. Moldova, care a primit statutul de candidat la UE în iunie anul trecut, și-a îmbunătățit, de asemenea, scorul.

A întrebat cineva de Rusia?

Cu un scor de 28, Rusia are unul dintre cele mai slabe rezultate din Europa de Est, iar invazia sa la scară largă a Ucrainei în februarie anul trecut este o „reamintire clară a amenințării pe care corupția și absența responsabilității guvernamentale o reprezintă pentru pacea și securitatea globală”, potrivit unui comunicat de presă publicat împreună cu raportul.

Scorul Ucrainei este doar puțin mai mare (33), dar țara „a întreprins reforme importante și s-a îmbunătățit în mod constant” de la începutul războiului.

Cum se face topul?

Indicele folosește date din sondaje bazate pe interviuri cu experți și oameni de afaceri din diverse surse (inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial) pentru a clasifica 180 de țări din întreaga lume în funcție de nivelul perceput de corupție, pe o scară de la 0 – care înseamnă foarte corupt – la 100.

Definiția sa de „corupție” se concentrează pe exemple specifice care implică funcționari publici, de la mită la deturnare de fonduri publice, precum și pe capacitatea guvernelor de a limita corupția în sectorul public.

Indexul Transparency International poate fi răsfoit mai jos

CPI2022-Report-Embargoed-until-6.01am-CET-31-JANUARY-2023


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol