29 martie 2024, 16:11

Unitatea familiei europene dă roade și în știință. Ați auzit de Sistemul Galileo?

Ce este Sistemul Galileo și care au fost principalele etape care au dus la crearea lui?

Galileo este un sistem de navigație prin satelit sau tehnic spus, sistem de poziționare globală prin satelit, prescurtat, GNSS, creat de Uniunea Europeană și destinat în primul rând pentru uz civil.

Sistemul a fost început inițial de către un consorțiu public-privat condus de Uniunea Europeană, Agenția Spațială Europeană (ESA) și continuat în prezent de câteva state europene. Sistemul Galileo este interconectat cu sistemele funcționale GPS pentru a oferi o înaltă precizie de poziționare. Interesant de observat este faptul că nivelul de precizie al sistemului european este considerat superior celui oferit de GPS, fiind capabil să furnizeze măsurători orizontale și verticale cu o precizie de până la un metru, precum și servicii de poziționare la latitudini mari cu mult îmbunătățite față de cele actuale.

Sistemul Galileo are o istorie destul de îndelungată. În acest sens, primele inițiative au aparținut Franței, Germaniei, Italiei și Marii Britanii, începând cu sfârșitul anilor ’90. Aceste state au propus realizarea unui concept privind un sistem european, civil, de poziționare prin satelit. Unele state, în special SUA, au privit cu suspiciune implementarea unui astfel de sistem. Astfel că, abia în 2003 proiectul a căpătat avânt, odata cu semnarea la sediul ESTEC (European Space Research and Technology Centre), a unui acord între Uniunea Europeană și Agenția Spațială Europeană. Anul 2004 a marcat un moment de reconciliere pe această temă între UE și Statele Unite, semnându-se un acord între acestea cu privire la posibilitatea de coexistență a sistemului american de GSP și a viitorului sistem european.

Primii doi sateliți experimentali GIOVE-A și GIOVE-B au fost lansați în decembrie 2005, respectiv aprilie 2008 cu scopul de a testa condițiile spatiale specifice în zona de lucru. Ulterior, în noiembrie 2009 s-a inaugurat o stație terestră lângă Kourou, Guiana. În decembrie 2010, miniștrii UE au decis, la Bruxelles, ca sediul proiectului Galileo să fie la Praga, în Cehia.

Primii doi sateliți din sistemul operațional au fost lansați la data de 21 octombrie 2011 de la Centrul Spațial Kourou, folosind un lansator Soyuz, iar următorii doi sateliți au urmat în 12 Octombrie 2012. În mai 2016, sistemul dispunea deja de 14 sateliți pe orbită.

Lansarea sistemului Galileo, folosind o navă de tip Soyuz
sursă imagine: www.spacenews.com

Importanța acestui sistem

Beneficiile acestui sistem sunt evidente. Orice stat european va putea să profite de existența acestui sistem de navigație pentru o acuratețe sporită în ceea ce privește deplasarea în spațiu. Prin utilizarea acestui sistem se poate îmbunătății traficul și eficiența automobilelor. Mai mult, el poate facilita operațiunile de protecție civilă în medii dure, accelerând operațiunile de salvare și oferind și acționând ca ajutor suplimentar pentru autotățile de control de la granițe. Sistemul poate fi util și în cercetarea științifică, în meteorologie sau geodezie. Totodată foarte multe dispozitive sunt compatibile cu acest sistem, inclusiv viitoarele smarphone-uri din seria Samsung sau Apple, sistemul fiind cu precădere destinat uzului civil.

 

[Sursă imagine: vimeo.com]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol