24 martie 2024, 19:32

Universitatea Hyperion organizează cursuri de pilotare a dronelor (VIDEO)

Universitatea Hyperion este prima instituție de învățământ din România care organizează cursuri de pilotaj cu drone comerciale, în scopul utilizării acestora în numeroase domenii cu aplicații multiple.

Locul de desfășurare este la Universitatea Hyperion din București, iar instructorii sunt: lect. dr. Adrian Costescu (Facultatea de Științe Exacte și Inginerești) și drs. Geo Alexandru Spânulescu (Academia Română).

Acest curs general, realizat în colaborare de specialiști ai Facultăților de Arte, Jurnalism și Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității Hyperion, este destinat atât amatorilor, cât și profesioniștilor care vor să-și dezvolte cariera în industria fotografiei, a filmărilor aeriene sau care vor să asigure paza și protecția prin intermediul supravegherii aeriene, folosind tehnologii de ultimă generatie. Acest training vine în întâmpinarea celor care desfășoară numeroase activități inginerești în locuri greu accesibile, multicopterele oferind soluția optimă pentru a reduce timpul acordat intervențiilor și a elimina eventualele riscuri cauzate de lucrul în zone de hazard.

Cursul este compus din 3 module:

  1. Curs teoretic cu caracter general – sunt prezentate concepte de bază legate de funcționarea multicopterelor și întreținerea acestora (1.000 lei);
  2. Curs practic de zbor FPV – concepte elementare de zbor la distanță cu multicoptere în modul First Person View; necesită finalizarea primului modul (3.000 de lei);
  3. Curs practic de filmare aeriană – tehnici avansate de filmare aeriană cu multicoptere profesionale, asistate de un expert în cinematografie; necesită finalizarea modulelor anterioare (3.500 de lei).

 

Opțional, în funcție de cerințe, se pot organiza cursuri personalizate axate strict pe anumite aplicații de interes. Înscrierile pentru un nou curs au început în 17 ianuarie 2022. Cursanții vor primi la final un certificat de pilot de dronă / UAV.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol