CITIRE

Unul din doi români nu își permit un concediu de o...

Unul din doi români nu își permit un concediu de o săptămână. Ce se întâmplă cu banii oamenilor

Chiar dacă salariul net din România a crescut în ultimul an cu mai mult de 600 de lei, românii tot nu își pot permite o vacanță de o săptămână, anunță Institutul Naţional de Statistică, citat de stirileprotv.ro.

Suntem în plin sezon al vacanțelor, iar cei mai mulți dintre români își doresc să își petreacă zilele de concediu în destinații cât mai frumoase. Însă, economiștii ne atenționează faptul că persoanele, ale căror venituri sunt încă mici, cheltuiesc cea mai mare parte din bani pentru asigurarea coșului zilnic de cumpărături, chiar dacă au început să câștige mai mulți bani, de la un an la altul.

Un studiu recent realizat de Eurostat arată faptul că unul din doi români nu își permite nici măcar o vacanță de o săptămână, departe de casă.

În urmă cu doi ani, în 2017, salariul mediu net era de 2.300 de lei, urmând ca un an mai târziu acesta să crească cu 340 de lei, care a ajuns acum la peste 3.100 de lei. Pe fondul acestor creșteri, reprezentanții Institutului Național de Statistică au realizat un studiu al tuturor veniturilor familiilor din România. Aceștia au clasificat în oridne crescătoare toate veniturile în 10 părți egale și au ajuns la concluzia că cheltuielile familiilor au crescut cu 120 de lei.

Pe de cealaltă parte mai sunt și creșteri mici semn că oamenii nu au avut atât de mulţi bani în plus, după care remarcabile sunt creşterile de cheltuieli în familiile cu venituri mari, mai menționează. De exemplu, unde sunt venituri de aproape 10.000 de lei, avem şi cele mai mari cheltuieli – de peste 470 de lei. În concluzie, creşterile de venituri nu au crescut neapărat cheltuielile celor care aveau oricum puţini bani, ci pe ale celor cu venituri mari, mai menționează stirileprotv.ro.

Sursă Foto: .radioresita.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.