28 martie 2024, 11:59

Unul din patru români ar pleca din țară. Câți cetățeni au plecat deja din România

Mai mult de trei sferturi din populația României (75%) au emigrat în străinătate, între anii 2000 şi 2018. Raportul realizat la cererea Ministerului de Externe, de către rganizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) mai arată și că acesta ar fi motivul pentru care diaspora românească se numără printre primele cinci clasate, într-un top al țărilor cu cea mai mare rată de emigrare din lume.

Potrivit informațiilor oferite de raportul OCDE, se pare că în perioada 2015-2016, 3,6 milioane de persoane născute în România (17%) trăiau în ţările OCDE, dintre care 54% erau femei. Mai mult, se pare că numărul emigranților a crescut cu 2,3 milioane între 2000-2001 şi 2015-2016. Românii s-au îndreptat în mare parte spre țări cu o economie mai stabilă precum Italia, Spania, Gremania sau Marea Britanie. Însă, cei mai mulți dintre aceștia, aproape o treime din populația emigranților români (peste 1 milion), se regăsesc în Italia, care a fost „țară gazdă lider”, urmată de  Germania (680 000) şi Spania (573 000), menționează Agerpres.ro.

Topul țărilor cu cea mai mare rată a emigrării – Sursă Foto: PeROL.ro

Raportul mai arată și faptul că în ultimii doi ani, mai mult de 25% dintre românii care locuiesc în țară ar pleca în străinătate dacă ar avea posibilitatea, acesta fiind, de asemenea, unul dintre cele mai mari procente înregistrate în regiune. Mai mulut decât atât, se pare că aproximativ jumătate dintre persoanele cuprinse în categoria de vârstă, 15-24 de ani, și-au declarat intenția de a părăsi țara la un moment dat.

În ceea ce privește comparația cu alte state, românii emigrează într-un număr mai mare și decât membri țărilor vecine precum Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Ucraina și însumează aproape jumătate din numărul estimat al emigranților din această regiune în perioada 2015-2016, menționează și PeROL.ro.

Numărul emigranților români comparativ cu statele vecine RomânieiSursă Foto: PeROL.ro.

Emigranții români, predispuși muncilor necalificate

În studiu se mai arată și faptul că românii sunt printre principalii vizați pentru a presta munci necalificate și, cel mai adesea, slab plătite față de celelalte. Astfel, emigranții români au de trei ori mai multe șanse decât cetățenii țării gazdă, de ocupa o funcție semi-calificată şi jumătate au şanse de a lucra în locuri de muncă cu înaltă calificare, potrivit Agerpres.ro. Mai mult decât atât, se pare că peste jumătate din românii cu studii superioare care locuiesc acum în țările OCDE ocupă poziții cu nivel scăzut de calificare.

Sursă Foto: g4media.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol