21 martie 2024, 18:58

Urmează câteva zile de ploi și ninsori

Urmează câteva zile de ploi și ninsori, în special în sudul țării.

Mai întâi va ploua în aproape toată țara, vineri și apoi în sud, inclusiv în Capitală.

Va ninge începând de vineri noaptea și continuând cu ziua de sâmbătă.

Vremea se schimbă în acest final de săptămână. De mâine seară apar precipitații în majoritatea regiunilor. Vor fi la început ploi în partea de sud a țării. S-ar putea depune polei, însă vineri vorbim de ploi abundente în partea de sud, ninsori abundente la munte, iar de vineri noapte și sâmbătă am putea să vorbim pe ninsori și în partea de sud a țării, inclusiv în Capitală.

Vorbim de strat de zăpadă consistent la munte, de un posibil strat de zăpadă în zonele sudice și inclusiv la București, sâmbătă dimineață.

Temperaturile nu vor fi foarte diferite față de cele de astăzi și din ultimele zile, maxime de până la două-trei grade, minime în jur de zero grade, iar vântul, mai ales vineri și în prima parte a zilei de sâmbătă, va sufla şi el face destul de tare aici, în regiunile sudice, mai ales în estul Munteniei, cu viteze de 55-60 de kmh.”, a declarat pentru Radio România Actualități Robert Manta, de la Administrația Națională de Meteorologie.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol