1 decembrie 2021, 8:19

Vaccinarea la chiuvetă, varianta belgiană. Un medic este suspectat de vaccinarea falsă a 2.000 de persoane

Cea mai gravă fraudă de acest fel în gestionarea pandemiei în Belgia. Justiţia belgiană anchetează un medic bănuit că a înregistrat 2.000 de false vaccinări anti-COVID-19.

Este vorba de un medic din partea francofonă a Belgiei, care oferea servicii în toată Valonia şi care ar fi primit în repetate rânduri bani pentru injecţii care nu s-au materializat, obiectivul fiind ca pacientul să beneficieze de un permis sanitar cu ajutorul cărora să poată eluda unele restricţii.

Ministrul valon al Sănătăţii, Christie Morreale, a declarat pentru RTBF că este vorba de o „fraudare a vaccinării din partea unui medic care a oferit coduri QR unui număr astronomic de persoane pe care le-ar fi vaccinat, în total 2.000”.

Potrivit ei, este imposibil ca un singur medic să fi putut vaccina atâţia oameni, în atâtea locuri diferite.

Medicul în cauză a fost deocamdată privat de acces la baza de date care centralizează vaccinările şi urmează să fie cercetat pentru fals şi uz de fals.

Şi persoanele care au beneficiat de serviciile acestuia sunt pasibile de urmăriri judiciare, dar, deocamdată, permisul lor sanitar (Covid Safe Ticket, cum se numeşte în Belgia) a fost suspendat şi vor fi contactate pentru a li se propune vaccinarea cu acte în regulă, a precizat ministrul.

Dezvăluirea survine într-un moment în care şi Belgia, cu 75% populaţie complet vaccinată anticoronavirus, cunoaşte o explozie de noi infectări, cu o medie de peste 15.000 pe zi faţă de circa 2.000 la jumătatea lui octombrie, ce suprasolicită spitalele.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.