25 aprilie 2024, 10:30

Vaccinul anti-COVID-19, transportat de avioane militare în Marea Britanie. Care este motivul

Guvernul de la Londra se teme de faptul că încheierea perioadei de tranziție post-Brexit, la 31 decembrie 2020, ar putea duce la probleme în livrarea vaccinului anti-Covid, motiv pentru care autoritățile au decis ca Aviația Militară să preia sarcina transportului vaccinurilor.

Astfel, potrivit autorităților, zeci de milioane de doze de vaccin anti-Covid fabricate în Belgia vor fi transportate în Anglia de avioane militare, au declarat pentru mass-media britanică Departamentul de Sănătate și Asistență Socială (DHSC) și surse din Ministerul Apărării britanic, potrivit The Guardian.

Așadar, preluarea loturilor de vaccin de Aviația Militară face parte din planul de urgență dezvoltat de guvern, conform sursei citate. Decizia a fost luată pentru a fi evitate eventualele întârzieri cauzate în porturi de la 1 ianuarie 2021, când se va încheia perioada de tranziție post-Brexit, iar comerțul între UK și statele UE nu se va mai supune regulilor europene, ci, în lipsa unui acord, va fi guvernat de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Sursă foto: blacknews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol