9 iulie 2025, 22:19

Val de căldură în România. Cod portocaliu de caniculă

Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de caniculă pentru ziua de joi, 3 iulie, în mai multe județe din vestul și sud-vestul României, unde se vor înregistra temperaturi de până la 37 de grade Celsius și disconfort termic accentuat.

Astfel, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Judeţele atenţionate de meteorologi sunt: Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Alba, Hunedoara, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi.

O nouă avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă vineri și sâmbătă, în peste jumătate din țară, inclusiv în București, precum și un Cod galben de vreme deosebit de caldă, ce vizează restul țării în același interval de referință.

Potrivit meteorologilor, în perioada 4 iulie, ora 10:00 – 5 iulie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de caniculă în zone din Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei.

Vineri dimineața până sâmbătă, la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme călduroasă în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 38 de grade.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol