Organizaţia Mondială a Meteorologiei avertizează că mai multe ţări din Europa se vor confrunta în următoarele zile cu valuri de căldură extremă. Europa s-a luptat în această vară cu temperaturile ridicate, care au declanşat şi incendii devastatoare de vegetaţie.
Clare Nullis, purtător de cuvânt al OMM, explică: “Vara extremelor continuă. Aşa cum ştim, iulie a fost cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată. Vremea cu impact major, temperaturile înalte continuă şi în luna august. Au fost deja emise avertismentele pentru căldură moderată şi severă, în următoarele zile, de mai multe servicii meteorologice naţionale din Europa, între care Franţa, Elveţia, Germania, Polonia, iar lista continuă”.
Incendiile au mistuit deja terenuri şi localităţi din Grecia, Italia, Spania sau Portugalia. Intervenţia pompierilor a fost de multe ori îngreunată din cauza vântului puternic, care a răspândit incendiile.
Noul normal
Climatologul Alvaro Soto avertizează: “Acesta este, de fapt, noul normal, şi nu va veni ca o surpriză. Frecvenţa şi intensitatea multor fenomene extreme, cum ar fi valurile de căldură, au crescut în ultimele decenii, iar ideea că omul a provocat schimbările climatice este principala favorită”.
Anul trecut, canicula a provocat peste 60 de mii de decese în întreaga Europă şi a declanşat numeroase incendii de vegetaţie. Experţii se aşteaptă ca în acest an să fie depăşit recordul de temperatură din Europa, de 48,8 grade, stabilit în Sicilia în august 2021.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol