28 martie 2024, 17:33

Vara iubirii. Noi filme romantice, în premieră (VIDEO)

În luna iunie, duminica, de la 16:00, la DIVA este Vara iubirii. Noi filme romantice sunt difuzate, în premieră în România, vara aceasta.

Primul weekend de vară aduce filmul Cum să spargi gheața (Fashionably Yours, 2020). După trei ani în care a organizat colecții de modă la un magazin de top, Lauren (Kat Graham) decide să se întoarcă în orașul natal și descoperă frumusețea orașului Seattle, alături de Rob (Kendrick Sampson). Kat Graham și Kendrick Sampson au jucat împreună și în serialul Jurnalele Vampirilor (The Vampire Diaries).

Dragoste & glamping (Love & Glamping/Nature of Love, 2020), filmul ce va fi difuzat pe 13 iunie, o prezintă pe Katie(Emilie Ullerup), “fata de la oraș”, care scrie un articol despre un resort de glamping și trebuie să petreacă un weekend în locație pentru a se documenta. Cu ajutorul lui Will (Christopher Russell) îşi învinge temerile legate de activităţi de camping și găsește ceva mai mult decât aventură.

20 iunie ne aduce Din nou împreună (Modern Persuasion, 2020). Producția o are în prin plan pe Wren (Alicia Witt), o femeie singură care este foarte concentrată pe cariera ei în New York. Ea este nevoită să se confrunte cu urmările unei relaţii eşuate, când fostul ei iubit angajază compania pentru care ea lucrează.

Pe 27 iunie avem parte de Dragoste la promoție (Love in Store, 2019). Terrie Carpenter (Alexandra Breckenridge) și David Crabtree (Robert Buckley) sunt doi prezentatori rivali, care sunt puşi faţă în faţă, deoarece concurează pentru același job. Pe parcursul competiției, descoperă că rivalitatea dintre ai dispare și face loc unui alt tip de relație.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol