Pentru cei mai mulți oameni, numele Vasili Arhipov nu spune nimic. Totuși, acest ofițer din Marina sovietică a fost cel care a salvat lumea de la distrugerea nucleară, acum aproape 56 de ani. La apogeul Crizei Rachetelor din Cuba, comandantul sovietic de submarin, Vasili Arhipov, a avut puterea de a decide dacă al Treilea Război Mondial va începe sau nu. Din fericire, a făcut o alegere înțeleaptă.

Între 16 și 28 octombrie 1962, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică s-au angajat într-o confruntare care se putea sfârși cu dispariția speciei umane. Acest eveniment a fost botezat Criza Rachetelor din Cuba și a reprezentat momentul cel mai apropiat de un război nuclear de proporții.

„A fost cel mai periculos moment din istoria omenirii”, a afirmat la un moment dat Arthur Schlesinger, care a făcut parte din administrația președintelui John F. Kennedy.

Criza Rachetelor din Cuba

Informațiile obținute de americani prin intermediul spionajului indicau faptul că în Cuba exista o intensificare a dotării cu arme cu rază medie și scurtă de acțiune furnizate de sovietici, ce puteau transporta multiple încărcături nucleare.

Incidentul care a declanșat criza s-a petrecut pe 14 octombrie, când un avion de spionaj american care survola insula a fotografiat niște situri în construcție, pe care se aflau rachete. Cuba se află la doar 145 de kilometri SUA, așa că rachetele lansate de pe insulă ar fi putut lovi cea mai mare parte a estului SUA în doar câteva minute, lucru care reprezenta o amenințare existențială pentru americani.

În iulie 1962, sovieticii și aliații lor comuniști din Cuba ajunseseră în secret la înțelegerea de a plasa rachete pe insulă. Sovieticii voiau să-și sporească abilitățile nucleare de a lovi SUA (care plasase recent rachete în Turcia, la graniță cu Uniunea Sovietică, precum și în Italia), precum și o influență mai mare în apropierea Statelor Unite.

Cubanezii doreau să-i împiedice pe americani să încerce încă o invazie, așa cum fusese operațiunea CIA eșuată din aprilie 1961, cunoscută sub denumirea de „Invazia din Golful Porcilor”. Orice motive ar fi avut cubanezii și sovieticii, americanii trebuiau să se confrunte cu această amenințare uriașă la adresa securității. Președintele Kennedy a hotărât să nu atace direct Cuba, instituind în schimb o blocadă în jurul insulei, pentru a nu le permite vaselor sovietice accesul.

Blocada a fost anunțată pe 22 octombrie. Apoi, Kennedy le-a dat sovieticilor un ultimatum, cerându-le să îndepărteze rachetele nucleare din Cuba.  În urma unei serii de negocieri tensionate din zilele care au urmat, americanii și sovieticii au ajuns la o înțelegere pentru a pune capăt conflictului. Până în 28 octombrie, americanii fuseseră de acord să-și retragă rachetele din Turcia și sovieticii agreaseră să-și retragă rachetele din Cuba.

O decizie care a salvat lumea

În timp ce liderii celor două țări negociau, nu erau conștienți de situația volatilă din Marea Caraibilor.

La acea vreme, ofițerul sovietic Vasili Arhipov avea 34 de ani și era unul dintre cei trei comandanți aflați la bordul submarinului B-59, care staționa lângă Cuba, pe 27 octombrie. Comandanții primiseră ordin de la conducerea sovietică să se oprească în Caraibe, în apropierea blocadei americane din jurul Cubei. Apoi, submarinul s-a scufundat la mare adâncime pentru a nu fi reperat, după ce fusese detectat de către americani, rămânând fără mijloace de comunicare cu suprafața.

Marina SUA a început să arunce cantități nonletale de explozibil de mare adâncime, sperând să aducă submarinul la suprafață. Ceea ce marina SUA nu știa era că B-59 era înarmat cu o armă nucleară, pe care comandații fuseseră instruiți să o folosească fără să mai aștepte vreo aprobare, în cazul în care submarinul lor sau teritoriul sovietic ar fi fost atacat.

Fără mesaje din lumea exterioară, marinarii sovietici panicați se temeau că ar fi putut fi atacați. Din puținele informații pe care le aveau deja despre cele întâmplate la suprafață, părea plauzibil ca războiul nuclear să fi izbucnit deja. Tensiunea creștea și rezerva de oxigen era pe terminate. Condițiile de la bordul submarinului se deteriorau cu repeziciune, iar echipajul devenea tot mai speriat.

Iată ce a scris în jurnalul său Anatoli Andreev, unul dintre marinarii de la bord: „În ultimele patru zile, nici măcar nu ne-au permis să urcăm la adâncimea de la care se poate folosi periscopul. Capul îmi plesnește din cauza aerului dens. Astăzi, trei marinari au leșinat din nou din cauza căldurii în exces. Instalația de regenerare a aerului funcționează prost, conținutul de bioxid de carbon este în creștere și rezervele de energie electrică sunt în scădere. Cei care își termină schimbul stau nemișcați, uitându-se într-un punct fix… Temperatura din anumite secțiuni a depășit 50 de grade Celsius.”

Unul dintre cei trei căpitani, Valentin Savitski, a hotărât că nu aveau de ales și că trebuia lansată bomba atomică. Savitski și oamenii lui au pregătit bomba, care era la fel de puternică precum cea detonată la Hiroshima. Militarii plănuiau să țintească unul dintre cele 11 vase americane din blocadă. „O să-i lovim acum! Vom muri, însă o să-i scufundăm pe toți – nu vom deveni rușinea flotei”, ar fi spus Savitski, potrivit unor relatări. Totuși, Savitski avea nevoie de aprobarea celorlalți doi căpitani ai submarinului înainte de a lansa încărcătura. Cel de-al doilea căpitan, Ivan Maslennikov, a fost de acord cu lansarea bombei, însă Vasili Arhipov a spus „nu”.

Reușind să rămână lucid în mijlocul haosului, Arhipov l-a convins până la urmă pe Savitski că americanii nu îi atacau și că detonau explozibili de adâncime pentru a le atrage atenția și a-i face să iasă la suprafață. Arhipov avusese dreptate. Submarinul a ieșit la suprafață și, ușurați să constate că nu izbucnise un război total, membrii echipajului au întors submarinul și au plecat. Abia câteva decenii mai târziu americanii au aflat că submarinul avusese la bord o armă nucleară.

Dacă Vasili Arhipov nu ar fi oprit lansarea torpilei, istoricii cred că este probabil că războiul nuclear ar fi izbucnit. Gestul său eroic din timpul Crizei Rachetelor a ajuns la cunoștința publicului abia 40 de ani mai târziu. Atunci, fostul ofițer sovietic Vadim Orlov, care se aflase pe submarin alături de Arhipov, a dezvăluit lumii cele întâmplate în acea zi fatidică.

---