23 aprilie 2024, 14:02

Vedetele joacă tenis pentru fapte bune. Ce persoane cunoscute susțin tinerii defavorizați

Pasionații de tenis se pot bucura de un eveniment de excepție organizat de Asociaţia The Social Incubator pentru jucători amatori. Turneul Tenis pentru Fapte Bune are loc în acest weekend la baza Pescariu din Capitală.

Evenimentul susține cauza tinerilor defavorizaţi din România, în special a celor ce părăsesc sistemul de protecţie a copilului. Scopul turneului Tenis pentru Fapte Bune este implicarea comunităţii în vieţile tinerilor instituţionalizaţi şi strângerea de fonduri pentru sprijinirea lor ȋn procesul de integrare socio-profesională. În acelaşi timp, evenimentul oferă participanţilor şi o bună oportunitate de networking şi de a îşi face noi parteneri în practicarea acestui sport, transmite news.ro.

Meciurile vor avea loc sâmbăta, iar finala şi festivitatea de premiere va fi ȋn ultima zi a turneului.

Taxa de participare este de 750 lei, pentru proba simplu, şi 1.200 lei pentru proba dublu.

Turneul se bucură de susţinerea multor personalităţi din lumea sportului şi culturii: Alexandra Cadanţu, Ana Bogdan, Ana Maria Brânză, Dana Nălbaru, Dragoş Bucur, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Roşu, Randi, Roxana Ciuhulescu.

sursa foto: romaniatv.net


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol