20 decembrie 2023, 12:09

Vești bune: Meta a blocat 400 de programe malware. Pentru unii prea târziu

O știre pentru toți cei care încă cred că sunt în siguranță în spațiul virtual și că minunatul lor cont de pe rețelele de socializare e spațiu privat și sigur.

Astăzi scriem de cei de la Meta, adică Facebook și asociații, care dă publicității un comunicat ușor bizar, care, de fapt, dă de pământ cu Google și Apple. Practic, îi acuză că în magazinul lor virtual de applicații, catalogat drept sigur, mișună sute de programe malware, fără ca ei să întreprindă vreo măsură.

Meta, compania care în trecut se numea Facebook, dar ca să nu aducă prejudicii de imagine brandului, de câțiva ani și-a schimbat denumirea și doar deține Facebok, a anunțat într-un comunicat de presă ca a indentificat peste 400 de software rău-intenționate (malware) în aplicatii Android si iOS.

Compania a informat Google și Apple despre măsura luată și atrage atenția că acestea erau deghizate sub forma unor aplicații de editare foto care ofereau posibilitatea de a te transforma într-un personaj de desene animate, VPN-uri care promiteau că vor crește viteza de navigare și vor oferi acces la site-uri și conținut blocat.

Inclusiv lanterna a fost compromisă, în timp ce programele malware se aflau și în spatele unor jocuri care promiteau grafică 3D de înaltă calitate, aplicații de sănătate și lifestyle, cum ar fi horoscop și fitness, dar și aplicatii de business cu setări care nu se regăseau în aplicațiile oficiale.

În Google Play și Apple Store

Atenție, acestea se aflau în Google Play și Apple Store și erau catalogate drept sigure pentru descărcare.

Odată descărcate, ele cereau utilizatorilor informațiile de conectare la conturile de Facebook (email/număr de telefon/nume de utilizator și parolă). Dezvoltatorii acestor programe au lăsat inclusiv recenzii false în magazinele digitale pentru a păcăli persoanele să le descarce.

Deși ar fi fost de datoria Google și Apple să prevină, detecteze și să elimine aceste programe malware, Meta se laudă că abia la intervenția lor, cei doi giganți tech au luat măsurile cuvenite.

Meta a trimis mai multe avertizări persoanelor ale căror informaţii ar putea fi compromise fără ştirea lor. Compania le-a avertizat să fie mai atente la permisiunile cerute de aplicațiile pe care le instalează și le-a recomandat să folosească autentificarea în doi pași. Totuși, Meta nu a dezvăluit și de câte ori au fost instalate aceste soft-uri malware sau câți utilizatori ar fi putut fi afectați.

Ce se poate întâmpla?

În funcție de cât de slab sau puțin vă protejați informațiile din telefon, acestea pot ajunge la persoane cu intenții malițioase.

Se poate ajunge la blocarea accesului în conturile de social media, care pot fi folosite în numele dumneavoastră, puteți fi șantajat pentru a vă recupera contul sau pentru nedivulgarea unor imagini sau informații compromițătoare, vi se poate bloca accesul la conturile de email, vă puteți trezi cu probleme la contul bancar și alte forme de plată, dar și multe alte neplăceri, care vă vor costa nervi și timp, dacă nu și resurse financiare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol