28 aprilie 2024, 0:24

Victor Rebengiuc și Marie-France Ionesco, într-un interviu-eveniment la Radio România Cultural

În ziua în care se împlinesc 30 de ani de la moartea dramaturgului Eugène Ionescu, joi, 28 martie, actorul Victor Rebengiuc vorbește, în studioul Radio România Cultural, despre felul în care s-a apropiat de creația acestuia, în special datorită spectacolului “Regele moare” de la Teatrul Național din București, în regia Andreei și a lui Andrei Grosu.

Marele actor mărturisește că, deși a stat departe de teatrul absurdului, altfel s-au petrecut lucrurile cu acest text, care vorbește, deopotrivă, despre viață și despre moarte.

“Viața nu poate să fie rea, e o contradicție!’’, este replica preferată a lui Victor Rebengiuc din “Regele moare”, spectacol în care joacă alături de soția sa, Mariana Mihuț, care, de asemenea, mărturisește că l-a descoperit Eugène pe Ionesco la 80 de ani.

“M-am apropiat cu mare interes de rol și cu convingerea că o să fie un rol pe care o să îl păstrez în memorie cu drag. Sunt emoționat de câte ori văd sala plină, publicul ascultă fără să miște. Și noi jucăm … Îmi place rolul, m-a făcut să mă gândesc și eu la moarte, nu mi s-a părut niciodată că sunt nemuritor, dar nu mă gândeam la chestia asta! Asta-i piesa, îți descoperă și ce e viața și ce e moartea, și e, într-un fel, tămăduitor rezultatul acestei analize. Îi mulțumesc lui Eugène Ionesco!”, a mărturisit Victor Rebengiuc.

Marele actor a făcut, de asemenea, dezvăluiri despre rolurile pe care le joacă la această vârstă, despre felul în care el și Mariana Mihuț reușesc să echilibreze viața de familie cu cea teatrală, despre rolurile pe care le-a abordat de-a lungul carierei și despre cerințele pe care un spectacol trebuie să le îndeplinească pentru a se juca, timp de mulți ani, cu sala plină. “Regele Moare” se joacă, pe scena Naționalului bucureștean, de șapte ani, cu casa închisă.

Realizat de Anca Mateescu, interviul eveniment va fi difuzat pe 28 martie, de la ora 17:00, în emisiunea GPS Cultural.

În aceeași emisiune, fiica marelui dramaturg vorbește despre felul în care s-au născut piesele acestuia.

“Eugène Ionesco se înscrisese la Sorbona, la o teză de doctorat cu tema păcatului și a morții în poezia franceză, de la Baudelaire încoace. Teza nu a fost terminată niciodată, în locul ei s-au născut piese de teatru”, spune Marie-France Ionesco.

Eugène Ionesco, „Sculptorul Absurdului”

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina.

Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-au stabilit, o vreme, în Franța, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză. A debutat ca poet, în anul 1928, în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi.

În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, “Nu”, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate cărți ale vremii.

În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa „Cântăreața cheală”, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez.

Dramaturg, prozator, eseist, critic literar, cel supranumit „Sculptorul Absurdului” a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1964, alături de Jean-Paul Sartre. Pe 28 martie 1994, s-a stins din viață la Paris și a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse.

Victor Rebengiuc, un titan al scenei românești

Născut la 10 februarie 1933, Victor Rebengiuc a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și a cinematografiei românești.

Din 1957, actorul a fost membru al Teatrului Bulandra, jucând în peste 200 de roluri numai pe această scenă. După performanța sa în „Pădurea spânzuraților”, în regia lui Liviu Ciulei, Rebengiuc a devenit o figură majoră în cinematografia românească și a devenit cunoscut mai ales pentru apariția sa, în 1986, în „Moromeții” lui Stere Gulea.

Este deţinătorul mai multor premii UNITER şi al altor distincţii importante, printre care Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul „Tănase Scatiu” – 1976, Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2003, iar în 2004 a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca. În anul 2008, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti i-a acordat lui Rebengiuc titlul de Doctor Honoris Causa, unde a fost şi rector al acestei instituţii între anii 1990 – 1995


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol