25 aprilie 2024, 20:35

Victoria istorică a Naționalei României de Handbal Feminin văzută prin ochii presei norvegiene

Ieri seară Naționala României de Handbal Feminin a reușit o victorie istorică în fața naționalei Norbegiei, deținătoarea titlului, în ultimul meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin, care se dispută în Franţa. Scorul final al meciului a fost de România – Norvegia 31-23.

Cel mai important de menționat este faptul că victoria de aseară a fost mult așteptată, „Tricolorele” jucând remarcabil fapt ce a adus prima triumf în faţa Norvegiei la un turneu final după o pauză de 18 ani.

“Norvegiencele erau nevoite să câștige meciul cu România pentru a obține două puncte în faza grupelor principale. Nu au reușit, iar acum trebuie să tragă din greu pentru un loc în semifinale”, notează aceeași publicație. Selecționerul Thorir Hergeirsson le-a declarat jurnaliștior din Norvegia că fetele antrenate de Ambros Martin au fost de neoprit, iar victoria României a fost una meritată. “Am încercat foarte mult”, a declarat islandezul, care a recunoscut că reprezentativa României a fost net superioară Norvegiei.

Reacția presei scandinave după România – Norvegia 31-23

“Cu două înfrângeri și o victorie, Norvegia a prins abia locul 3 în grupa D. Reprezentativa condusă de Thorir Hergeirsson merge în faza următoare a competiției fără nicun punct. Asta înseamnă că vom depinde de rezultatele altor echipe pentru a putea ajunge în semifinale. În grupele principale, Norvegia va întâlni echipe puternice precum Olanda, Spania și Ungaria”, mai notează site-ul norvegian.

“Știu că echipa are o mentalitate bună. Ne vom odihni peste noapte și cred că toate ne vom trezi mult mai încrezătoare a doua zi”, a declarat jucătoarea Veronica Kristiansen, în timp ce Kenneth Gabrielsen a spus: “Nu suntem noi uneori. Suntem departe de forma pe care am arătat-o până acum. Am jucat dezamăgitor. Nu am stat bine în apărare și nu îmi amintesc să mai fi fost într-o formă atât de slabă.”

“Nimic nu a mers bine! Fetele au ratat și au ratat! De partea cealaltă, româncele au marcat pe bandă rulantă. Norvegia nu a avut nicio șansă de revenire, iar România s-a impus în cele din urmă cu scorul de 31-23”, au mai scris jurnaliștii norvegieni.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol